17 septembrie 2014
DECLARAŢIA COMITETULUI EXECUTIV AL PSRM
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă profunda indignare în legătură cu declaraţiile prim-ministrului României, Victor Ponta, cu privire la „cea de-a două mare unire a României”, care, chipurile, urmează a fi realizată către anul 2018. O astfel de declaraţie reprezintă un nou atentat nevoalat al autorităţilor de peste Prut la suveranitatea Statului Moldovenesc şi identitatea poporului moldovenesc.
Domnul Ponta şi-a dat jos masca de „politician român moderat”. Deşi mai devreme mai mulţi reprezentanţi ai mass-media moldoveneşti încercau să-l contrapună “şoimului unionist” Traian Băsescu. Declaraţiile lui Ponta sînt o reconfirmare a faptului că toţi politcienii români au un scop comun – nimicirea şi anexarea Moldovei. Unionismul brutal a devenit demult o ideologie oficială a statului românesc.
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se declară indignat de lipsa de reacţie din partea conducerii de vîrf a Moldovei şi a corpului diplomatic al ţării. Nu este pentru prima dată cînd preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, prim-ministrul Moldovei, Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi alţi demnitari moldoveni manifestă o moliciune periculoasă într-un moment cînd persoanele oficiale ale României reneagă dreptul Moldovei la existenţă independentă.
Toate aceste lucruri îşi au o explicaţie simplă – toţi reprezentanţii actualei guvernări a Moldovei împărtăşesc aceleaşi idei ca şi domnii Băsescu şi Ponta, deghizîndu-le sub lozinca de „curs european al Moldovei”. Anume de aceea guvernarea moldovenească perfidă, care a păşit pe calea trădării naţionale, a ignorat marcarea aniversării a 655-a de la formarea Statului Moldovenesc, resping identitatea moldovenească, interzic predarea limbii şi istoriei moldoveneşti.
A venit timpul să se pună capăt acestei politici. Cerem autorităţilor oficiale ale Moldovei să trimită o notă oficială de protest conducerii româneşti, iar Bucureştiul trebuie să prezinte în mod public scuze pentru declaraţiile făcute. Partidele care promovează ideea unionismului pe teritoriul Moldovei trebuie să fie interzise, iar acţiunile lor să fie investigate penal.
Moldova este un stat independent, cu o istorie de 655 de ani. Lupta pentru independenţa Moldovei încă nu a luat sfîrşit. Moldova este un stat mic pe harta lumii. Totuşi, oricine va atenta la independenţa sa, îşi va suci gîtul.
Jos – unionismul! Sus – Moldova!
Comitetul Executiv Politic al PSRM