19 mai 2022
Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu o delegație parlamentară din Regatul Țărilor de Jos
Astăzi, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari și deputatul Adrian Lebedinschi au avut o întrevedere cu delegația Comisiei Afacerilor Externe a Camerei Reprezentanților a Parlamentului Regatului Țărilor de Jos.
Parlamentarii olandezi, reprezentanți ai diferitelor fracțiuni, efectuează în aceste zile o vizită de documentare în țara noastră, iar întrevederea cu conducerea PSRM a fost prima în agenda de lucru cu oficialii moldoveni.
Vicepreședintele Parlamentului a salutat prezența oficialilor olandezi la Chișinău și a apreciat interesul față de situația din țara noastră. Vlad Batrîncea a mulțumit autorităților olandeze pentru ajutorul constant oferit Moldovei și pentru deschiderea față de poporul Moldovei.
În lumina ultimelor evenimente, discuțiile s-au axat pe contextul regional al securității. ”Simțim cu toții consecințele dramatice ale evenimentelor din țara vecină. Moldova este în prima linie în ajutorarea refugiaților. Nu suntem un stat mare, nu suntem un stat bogat, dar suntem un popor pașnic și cu inimă mare”, a menționat vicepreședintele.
În această ordine de idei, Vlad Batrîncea a abordat chestiunea cu privire la statutul de neutralitate a Republicii Moldova: “Deciziile și acțiunile noastre se vor baza pe statutul nostru de neutralitate. Insistăm ca acest statut să fie recunoscut, inclusiv, pe plan internațional, și am fi recunoscători pentru suport în eforturile noastre de creare a cadrului legislativ necesar”.
A fost discutată, de asemenea, problematica transnistreană. Astfel, vicepreședintele Parlamentului a optat pentru creșterea calității dialogului în cadrul procesului de negocieri, care ar contribui la consolidarea înțelegerii între Chișinău și Tiraspol.
La rândul său, Olga Cebotari a subliniat că reintegrarea țării este un obiectiv primordial în asigurarea prosperității statului nostru, atât pe plan economic, cât și social și militar.
Totodată, deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, a îndemnat la o cooperare mai strânsă dintre Parlamentele Republicii Moldova și Regatului Țărilor de Jos, menționând că partidul de opoziție este deschis și interesat de o bună colaborare cu partenerii externi, în vederea preluării bunelor practici în țara noastră.