PSRM

21 septembrie 2022

Conducerea Partidului Socialiștilor a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea și membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, au avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.

Părțile au discutat chestiuni legate de relațiile bilaterale comercial-economice, cooperarea culturală și umanitară și alte aspecte ale colaborării moldo-ruse.

Vlad Batrîncă a menționat că Partidul Socialiștilor acordă o atenție deosebită reformelor și va insista ca promovarea acestora să se facă în condiții de maximă transparență și în cadrul unor ample discuții publice.

La rândul său, Olga Cebotari a menționat că PSRM consideră oportună recunoașterea de către autoritățile moldovenești că în societate există un consens privind necesitatea menținerii neutralității permanente a Republicii Moldova și promovarea unei politici corespunzătoare în acest sens.

Oficialii au fost unanimi în opinia privind necesitatea unei abordări constructive în soluționarea problemelor acumulate în relațiile bilaterale, ceea ce corespunde în totalitate intereselor naționale și intereselor cetățenilor țărilor noastre.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă