Video
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco, a propus invitarea în parlament a ministrului Educației, Dan Perciun, pentru a purta o „discuție amănunțită și sinceră” referitor la problema lichidării și reorganizării instituțiilor de învățământ din republică. Drept motiv pentru această cerere a fost invocat ultima decizie privind închiderea a trei școli și a două grădinițe…
Deputații BCS Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au sesizat astăzi Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea hotărârii guvernului de a fuziona Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Dispensarul Republican Dermatovenerologic. „Actualul guvern încalcă sistematic toate legile. Inițial a fost efectuat transferul forțat al instituțiilor medicale raionale sub jurisdicția Ministerului Sănătății. În acest context,…
Astăzi, Igor Dodon, președintele PSRM, deputați ai fracțiunii parlamentare, consilieri municipali, reprezentanți ai Partidului Socialiștilor și ai “Gărzii Tinere” din mai multe raioane ale țării, însoțiți de membrii familiilor lor, au participat la Marșul Familiei, organizat la Chișinău în susținerea familiei tradiționale și a valorilor tradiționale. La Marș au participat fețe bisericești, locuitori ai capitalei…
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a înregistrat astăzi în Parlament un proiect de hotărâre privind exprimarea votului de neîncredere președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unui briefing al fracțiunii în Parlament. Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Bătrîncea, a declarat că Igor Grosu încalcă sistematic Regulamentul Parlamentului și dreptul fundamental…
Astăzi în debutul ședinței Parlamentului, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, a condamnat modul în care președintele Parlamentului, Igor Grosu organizează ședințele în plen, în cadrul cărora opoziția este sistematic atacată, este încălcat dreptul la libera exprimare. ”Considerăm că în Parlamentul Republicii Moldova au loc sistemic atacuri la adresa deputaților, sunt date diferite calificări,…
Astăzi, în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului de lege de consolidare a cadrului de activitate a Băncii Naționale, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a menționat că fracțiunea nu susține acest proiect de lege pe motiv că se cer competențe și instrumente suplimentare pentru Banca Națională ¬- o instituție publică, menită să apere interesele…
Astăzi, deputații BCS Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco au susținut un briefing în cadrul căruia au menționat situația critică demografică din țara noastră, relatând despre proiectele sociale promovate de fracțiunea BCS de susținere a familiilor, care, însă, sunt respinse de majoritatea PAS. Deputații au îndemnat cetățenii RM să participe la Marșul Familiei care va avea…
Deputatul BCS, Alla Darovannaia a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului a proiectului de lege care prevede acordarea unui ajutor unic de 1000 lei familiilor cu copii pentru pregătirea către noul an școlar. Deputatul a amintit că această inițiativă a fost propusă spre examinare acum doi ani. BCS consideră că…
Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Bătrîncea, a propus astăzi organizarea audierilor parlamentare privind declarațiile membrilor Guvernului despre intenția de a construi un stadion în suburbia Chișinăului costul căruia va fi de circa 85 de milioane de euro. „Suntem cu toții martori la declarațiile triumfătoare ale reprezentanților Guvernului cu privire la intenția…
În cadrul ședinței plenare a Parlamentului de astăzi, Alla Darovannaia, deputat BCS, a propus includerea în ordinea de zi a unui proiect de lege prin care se propune majorarea indemnizației pentru îngrijirea copilului, care în prezent este de 1.000 de lei, astfel încât aceasta să fie plătită de către Guvern începând cu 1 ianuarie 2025,…