02 septembrie 2020
Campania electorală a Maiei Sandu, sponsorizată ilegal de o companie a lui Ilan Șor. Cazul a ajuns în vizorul procurorilor
Deputatul PSRM Oleg Lipskii cere Procuraturii Generale să investigheze cum în 2016 compania afiliată oligarhului Ilan Șor a sponsorizat campania electorală pentru alegerile prezidențiale a Maiei Sandu. Potrivit documentelor expediate oamenilor legii, este vorba despre 300 de mii de lei de la „Dufremol”, care au fost transferați pe conturile Partidului Acțiune și Solidaritate.
„Așa am aflat că așa-numiții voluntari ai PAS sunt, de fapt, plătiți prin scheme ilegale. Aceasta reiese din înregistrarea discuțiilor între reprezentantul companiei „DUFREMOL” și secretarul general al partidului Maiei Sandu, Igor Grosu. Plata pretinșilor „voluntari” se face prin intermediul unor agenți economici, fără a încheia contracte cu partidul, ca să nu se vadă oficial aceste plăți. Chiar dacă ulterior acești bani ar fi fost întorși, fapta s-a consumat, iar aceasta are nevoie de o apreciere juridică”, scrie Lipskii pe Facebook. .
Socialistul a amintit că din discuția pe care a purtat-o Igor Grosu și reprezentantul companiei lui Ilan Șor, societatea a aflat despre existența „pachetelor alimentare” pentru cel puțin 2000 de observatori din partea PAS.
“Posibil inspirați de practica lui Șor, cei de la PAS au pregătit pachete cu hrișcă, ulei, zahăr, făină etc. pentru cei care au fost în calitate de observatori la alegerile prezidențiale din partea formațiunii lui Maia Sandu. Dat fiind faptul că, observatorii sunt și alegători, aceste pachete cu alimente reprezintă o formă de corupere a alegătorilor”, spune deputatul PSRM.
Mai mult, Oleg Lipskii atrage atenția și asupra faptului că PAS, condus de Maia Sandu, a primit donații de 100 de mii de lei de la o companie aeriană cu capital mixt, ceea ce este interzis de legislație.
Amintim că în 2016, bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat mai multe înregistrări audio a convorbirii purtate de către prim-vicepreședintele PAS Igor Grosu și Veaceslav Galoi, omul apropiat al lui Ilan Șor, care a transferat banii pe contul formațiunii.