11 februarie 2021
Batrîncea: Am luat act de candidatura lui Năstase, dar înainte de a ne expune, vrem să vedem dacă nu este un fake
PSRM a luat act de candidatura lui Andrei Năstase pentru funcția de premier, dar înainte de a se expune, socialiștii vor să se convingă dacă nu este „o nouă scenetă din teatrul penibil” al Maiei Sandu. Despre aceasta unul dintre liderii PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a scris pe Facebook.
„Acum există un alt candidat, care are deja 54 de voturi, este o majoritate constituită oficial și președintele țării e obligat să respecte Constituția și să înainteze candidatul. Dacă domnul Năstase ne demonstrează că nu e un candidat marionetă ca și Gavrilița, putem avea o discuție cu el, să vedem ce susținere are și ce program are. Apoi vom decide ce facem mai departe. Scopul nostru e să avem un guvern stabil următoarele 3 luni, să fie gestionată țara cât mai profesionist, apoi putem merge în anticipate într-o situație stabilă în țară, nu în haosul care distruge țara și generează noi crize economice și sociale. Spre deosebire de PAS și președintele său, PSRM și președintele nostru vom manifesta responsabilitate și vom dialoga cu toate partidele, după care se va lua decizia cea mai înțeleaptă și mai potrivită pentru cetățeni, nu pentru o persoană sau alta, nu pentru un partid”, a scris Vlad Batrîncea.
Totodată, Vlad Batrîncea a precizat că dacă Maia Sandu va încălca Legea Supremă, atunci va trebui să răspundă pentru uzurparea puterii.