07 decembrie 2020
Azi a avut loc prima întrevedere, la Parlament, cu privire la realizarea foii de parcurs pentru alegeri anticipate
Deputații socialiști și cei din platforma parlamentară “Pentru Moldova” au avut prima întrevedere pentru a elabora foaia de parcurs privind dizolvarea legală a Parlamentului și anunțarea alegerilor anticipate. Despre aceasta socialistul Vlad Batrîncea a anunțat după ședință.
„Azi am avut prima întâlnire. Au răspuns colegii care au fost vineri la ședință, platforma “Pentru Moldova”. Facem apel repetat către toți colegii din fracțiuni parlamentar: PAS, PPDA și alții. Delegați câte un reprezentat, ca să discutăm și să putem identifica niște soluții pentru a dizolva legal parlamentul. Îmi pare rău că au trecut zile și cei care strigă frumos în stradă „Anticipate!”, nu au răspuns. Veniți și pe platforma parlamentară demonstrați că aveți viziune. Nu credem că procedurile constituționale pot fi făcute în stradă”, a declarat Vlad Batrîncea.
Amintim că deputații PSRM au lansat, săptămâna trecută, invitația pentru toate partidele parlamentare de a participa la discuții privind elaborarea unei foi de parcurs pentru a dizolva legal Legislativul și pentru a organiza alegerile anticipate.