25 februarie 2022
Astăzi, Vasile Bolea a inspectat situația cu refugiații din raionul Ștefan Vodă
Astăzi, deputatul PSRM, Vasile Bolea, a inspectat zona de Punct de Trecere a Frontierei Palanca, în apropierea căreia administrația raionului a organizat un orășel de triere pentru refugiații din Ucraina, de circa 350 de locuri.
De asemenea, sunt asigurate spații locative în satele Brezoia, Palanca, Caragasani, Cioburciu ș.a.La moment, aici sunt plasate zece familii, în special mame cu copii, deoarece bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani din Ucraina nu le este permis să iasă din țară.
Vasile Bolea a salutat faptul că președintele raionului Ștefan Vodă, Vasile Maxim, a asigurat cetățenii ucraineni cu spațiu locativ, cu hrană, haine și asistență medicală, în caz de necesitate. Cetățenii noștri se solidarizează și vin în ajutorul celor care au nevoie.
Așa cum au declarat anterior, socialiștii sunt gata să ofere guvernării sprijinul și experiența sa pentru a trece cu bine peste situația critică în care ne aflăm.