03 octombrie 2024
Alexandru Stoianoglo – soluții de ameliorare a situației în sistemul educațional
Astăzi, în cadrul unui briefing, candidatul poporului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a prezentat prevederile programului său electoral pentru îmbunătățirea situației din sistemul educațional.
Alexandru Stoianoglo a atras atenția asupra faptului că, în ultimii ani, situația din domeniul educației în țara noastră a degradat continuu. De când PAS a venit la guvernare în 2021 au fost comasate 4 instituții de învățământ, absorbite – 13 și lichidate – 16, dintre care 4 școli profesionale și 11 gimnazii.
Ca urmare a aşa-zisei reorganizări prin absorbție, şi-au încetat de facto activitatea Universitatea Agrară; Universitatea de Stat din Tiraspol; Academia de Administrare Publică şi Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport.
Aşa-zisele reforme ale PAS au agravat şi situaţia institutelor de cercetare. Fuziunile operate de guvernare de facto au condus la lichidarea a circa 20 de institute de cercetare.
O preocupare deosebită o constituie situația a 46 de mii de profesori, care sunt nevoiți să supraviețuiască din cauza salariilor mici. Acest lucru, precum și politizarea sistemului, explică deficitul de cadre didactice – peste 2000 de profesori în 2023 și aproximativ 1800 în prezent.
Alexandru Stoianoglo a subliniat că situația nu mai poate fi tolerată. Candidatul a prezentat prevederile Programului său pentru îmbunătățirea și dezvoltarea continuă a domeniului educației.
În special, programul prevede: dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de învățământ; crearea spațiilor prietenoase pentru elevi și studenți; asigurarea cu cadre didactice calificate pentru fiecare disciplină școlară; creșterea interesului absolvenților din instituțiile preuniversitare pentru profesia de învățător/profesor; motivarea financiară a angajaților din învățământ; asigurarea centralizată a cadrelor didactice cu materiale didactice și de specialitate etc.
În învățământul profesional-tehnic, echipa candidatului propune implementarea unei noi formule de finanțare a instituțiilor – în funcţie de cheltuielile reale de formare a specialiștilor, dar nu doar în funcţie de numărul de elevi.
Alexandru Stoianoglo promite să revizuiască sistemul de salarizare a profesorilor: „Cadrele didactice desfășoară o muncă imensă în educarea tinerei generații și trebuie să aibă un nivel de viaţă decent, dar nu să trăiască la limita sărăciei”.
Echipa candidatului intenționează să depolitizeze sistemul educațional, promovând persoane în funcții-cheie pe baza criteriilor de meritocrație și a concurenței sănătoase, și nu a intereselor partinice sau personale.
Alexandru Stoianoglo a dat asigurări că imediat după preluarea funcției de Președinte, va declara domeniul educației o prioritate.
„Împreună cu echipa mea, vom acționa consecvent pentru a salva sistemul educațional și pentru a asigura un nivel de trai decent pentru profesori. Fiți siguri, acest angajament public va fi îndeplinit!” – a subliniat candidatul poporului.