Ala Ursu-Antoci: Astăzi, partidul de la guvernare este asociat de cetățeni cu un singur cuvânt – sărăcie!

Astăzi, în plenul Parlamentului, deputatul PSRM Ala Ursu-Antoci a criticat dur politicile promovate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în domeniul politicii demografice, combaterii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice.

Deputatul a subliniat că moțiunea înaintată de PSRM nu este un simplu gest politic, ci o încercare de a obliga guvernarea să răspundă la întrebările reale ale cetățenilor, legate de creșterea sărăciei, majorarea continuă a prețurilor și stagnarea veniturilor populației.

„Astăzi, peste 33% din populația Republicii Moldova trăiește sub pragul sărăciei, iar în mediul rural aproape fiecare al doilea cetățean se confruntă cu sărăcie absolută. Aceasta nu mai este o criză, este un sistem”, a declarat deputatul PSRM.

Ala Ursu-Antoci a criticat lipsa măsurilor eficiente de sprijin pentru categoriile vulnerabile, inclusiv familiile cu copii și persoanele cu dizabilități, precum și reducerea numărului de beneficiari ai compensațiilor în sezonul rece. Potrivit acesteia, politicile sociale ale guvernării sunt insuficiente și inechitabile, în timp ce costurile vieții continuă să crească.

„Suntem în anul 2026, după cinci ani de guvernare. Și ce avem acum? Majorări pentru miniștri, șefi de agenții și consilii. Iar pentru cetățenii de rând – doar creșterea nevoilor și a răbdării. Oamenii așteaptă măcar un minim sprijin înainte de sărbători, însă și de această dată au fost dezamăgiți. Poate ar trebui să reduceți cheltuielile pentru instituții precum Centrul Patriot, Centrul de Management al Crizelor sau Cancelaria de Stat?”, a menționat deputatul.

Ala Ursu-Antoci a atras atenția asupra discrepanței dintre prețurile apropiate de cele europene și veniturile mult sub acest nivel: „Avem prețuri aproape ca în Europa. Dar unde sunt salariile europene? Conform directivei europene din 2022, salariul minim trebuie să fie de cel puțin 50% din salariul mediu. În Moldova, salariul mediu este de aproximativ 17.400 de lei, ceea ce ar însemna un salariu minim de cel puțin 8.700 de lei. Realitatea este însă de 6.300 de lei. Aceasta nu este integrare europeană, ci o imitație pe fundalul sărăciei reale”.

De asemenea, parlamentarul a evidențiat dificultățile majore cu care s-au confruntat cetățenii în sezonul rece, în contextul reducerii sau anulării compensațiilor pentru energie: „Această iarnă a fost un test dur pentru sute de mii de familii: peste 180 de mii de familii au rămas fără compensații pentru încălzire, valoarea compensațiilor a fost redusă de câteva ori, iar compensațiile pentru energia electrică au fost anulate complet. Toate acestea pe fundalul creșterii tarifelor și prețurilor. Numiți asta ”vremuri bune”? Da, sunt vremuri bune – dar doar pentru voi, nu și pentru oameni”.

În același timp, deputatul a amintit că PSRM a înaintat mai multe inițiative de susținere a populației, inclusiv majorarea indemnizației unice la nașterea copilului la 50.000 de lei și creșterea alocațiilor pentru copii, subliniind că acestea nu au fost susținute de majoritatea parlamentară. „Familiile nu doresc să conceapă un copil din lipsă de resurse și din cauza lipsei de sprijin din partea statului”, a subliniat aceasta.

În concluzie, Ala Ursu-Antoci a declarat că moțiunea reprezintă o reacție la eșecul politicilor sociale ale guvernării: „Moțiunea noastră are o bază clară: sărăcie masivă – peste 33% din populație, creștere necontrolată a prețurilor, eșecul politicilor sociale și o atitudine profund inumană față de oameni. Această moțiune nu este doar împotriva unui ministru. Este împotriva unei politici în care omul simplu nu mai contează”, a concluzionat deputatul PSRM.