14 aprilie 2023
Adela Răileanu: în democrația noastră, declarată ”pro-europeană”, nu mai există libertate
Astăzi, în cadrul audierilor pe marginea raportului de activitate a Consiliului Audiovizualului, deputatul PSRM, Adela Răileanu, a declarat, că aceste audieri fac parte dintr-o mare înșelătorie politică, orchestrată la cel mai înalt nivel.
„Toate victoriile declarate și toate așa-zisele succese în construirea spațiului media European duc la concluzia că în Republica Moldova, care vrea să fie o țară europeană, mass-media este subordonată și controlată de autorități”, a spus deputatul.
Ea a amintit că atunci când Parlamentul a oferit mandat de activitate actualei componențe a Consiliului Audiovizualului, aproape toți respingeau ipoteza că acest Consiliu ar putea ajunge sub control politic, sau că va servi interesul unui partid politic.
” Însă, toate așteptările optimiste au fost spulberate după ce Consiliul Audiovizualului s-a aventurat în aprobarea celor mai controversate decizii din istoria audiovizualului moldovenesc.
Nu mă voi opri asupra numeroaselor amenzi nejustificate, care s-au transformat într-un instrument de hărțuire financiară a televiziunilor incomode. Nu mă voi referi la zecile de monitorizări duplicitare, inițiate la semnalul unor ONG-uri, conectate la aparatul de propagandă al regimului de guvernare. Mă voi concentra pe trista istorie când un Consiliu, menit să asigure echilibrul în spațiul mediatic, a devenit părtaș în procesul de lichidare dintr-o lovitură, la toata media critică.
Eu nu cred că mai există precedente în lume când într-un stat, considerat democratic, cetățenii sunt lăsați fără știri de alternativă și sunt impuși să consume doar informații din presa controlată de putere. Iată că la noi, prin contribuția acestui Consiliu, s-a întâmplat acest exercițiu rușinos”, a spus Adela Răileanu.
Deputatul a subliniat că „nu mai există libertate” în democrația noastră numită pro-europeană. Nu mai există presă de alternativă. Acum avem doar presă decorativă și jurnaliști decorativi. Un fel de recuzită pentru a asigura iluzia fericirii și bunăstării maselor.”