Socialiştii au adoptat o declaraţie cu privire la formarea majorităţii parlamentare

La sediul PSRM a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PSRM. La întrunire au participat toţi membrii Consiliului, toţi conducătorii organizaţiilor teritoriale ale partidului, ai aripei de tineret a PSRM, mişcării “Garda Tînără”, toţi membrii fracţiunii parlamentare a PSRM. În cadrul şedinţei au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, printre care: situaţia actuală […]

Deputaţii PSRM au depus două sesizări la CC

Astăzi, deputaţii-socialişti au depus două sesizări la Curtea Constituţională. Prima sesizare ţine de interpretarea dispoziţiilor constituţionale, care vizează modalitatea de convocare a adunării de constituire a Parlamentului. Cea de-a doua vizează suspendarea mandatului de deputat în cazul incompatibilităţii cu alte funcţii deţinute de alesul poporului. Vă amintim că, vineri, preşedintele PSRM, Igor Dodon a declarat […]

Socialiştii au felicitat coaliţia de stînga a Greciei cu victoria în alegeri

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, l-a felicitat pe liderul coaliţiei de stînga din Grecia „SYRIZA”, Alexis Tsipras, cu ocazia victoriei convingătoare în cadrul alegerilor parlamentare, care au avut loc duminica aceasta. Politicianul moldovean a menţionat că victoria forţelor politice, care se pronunţă împotriva politicii dure, impuse de Bruxelles unor ţări aparte ale UE, reprezintă un […]

Mai bine să fiu considerat „mîna Moscovei”, decît mîna lui Plahotniuc sau Filat

Liderul socialiştilor a acordat un interviu amplu postului de radio ”Europa Liberă” – Socialiştii au anunţat că nu vor participa la negocierile privind crearea coaliţiei de guvernare. Cu toate acestea, coaliţia se va crea, chiar şi fără socialişti. Cum apreciaţi şansele acesteia în contextul alegerilor din 2018 sau a anticipatelor? – Orice coaliţie, care va […]