PSRM

31 iulie 2024

Vlad Bătrîncea: În sesiunea aceasta Parlamentul a ignorat inițiativele BCS și s-a axat pe așa proiecte precum legea cazinoului

Pe finalul sesiunii parlamentare, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a făcut o retrospectivă critică a activității legislativului din acest an.

„În această sesiune Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a inițiat 79 de inițiative din diverse domenii, dintre care ZERO au fost examinate de Parlamentul Republicii Moldova. Opoziția nu a reușit să obțină avize din partea guvernului pe subiecte esențiale, ceea ce contravine legislației”, a declarat Bătrîncea, subliniind că BCS documentează aceste aspecte și colaborează cu autoritățile relevante pentru a contracara asemenea abuzuri.

Bătrîncea a criticat și faptul că Parlamentul a fost concentrat pe legi controversate, cum ar fi cea privind cazinourile, dar și cea cu privire la deetatizarea și privatizarea întreprinderilor de stat. „Până astăzi, nu am primit răspunsuri privind soarta întreprinderilor aflate în reorganizare care constituie patrimoniu public național. De asemenea, suntem îngrijorați de situația în jurul portului maritim și a căilor ferate din Moldova, unde bănuim că se dorește înstrăinarea activelor și a bunurilor. Există dubii rezonabile față de soarta patrimoniului public”.

Deputatul socialist a menționat, de asemenea, că BCS a contestat la Curtea Constituțională mai multe legi adoptate de PAS, una dintre care este și legea Guvernului, votată în Parlament, prin care anumite atribuții ale Parlamentului au fost preluate de Guvern. ”Acest lucru este contestat la Curtea Constituțională și credem că Guvernul Republicii Moldova trebuie subordonat Parlamentului, așa cum este scris în Constituție. În toți trei ani de când PAS e la guvernare, Guvernul a fost la raport o singură dată, deși legea prevede foarte clar termenii și raportarea anuală în plenul Parlamentului”, a adăugat președintele BCS.

Vlad Bătrîncea a subliniat îngrijorarea față de politicile de gestionare a banilor publici, evidențiind faptul că în ultimii trei ani s-au creat patru ministerii noi, s-au majorat cu milioane de lei bugetul Cancelariei de Stat și a ministerelor. „Totodată, constatăm că Cancelaria de Stat, cu obligațiuni legale bine stabilite, este implicată plenar în promovarea campaniei electorale legate de referendumul constituțional, folosind fonduri bugetare și acționând în timpul serviciului”, a declarat Bătrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului s-a referit critic și la majorările de salarii pentru miniștri, vice-miniștri și pentru conducătorii instituțiilor publice, în timp ce salariile funcționarilor de rând, celor care se ocupă la modul practic de implementarea politicilor statului, rămân intacte. Bătrîncea a reiterat propunerea de plafonare a salariilor, inițiativă promovată din 2019 și susținută de mai multe partide politice, inclusiv cele aflate la guvernare și în opoziție.

În încheiere, Bătrîncea a mulțumit colegilor din fracțiune pentru dedicare și răbdare, subliniind că, deși inițiativele opoziției legate de stimularea economiei și protecția socială a cetățenilor nu au fost susținute, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va continua să lucreze în interesul oamenilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă