La Chișinău, au fost prezentate datele sondajului „Barometrul opiniei publice. Noiembrie 2017”.
Potrivit răspunsurilor la întrebarea închisă, șeful statului, Igor Dodon, rămâne politicianul Nr.1 în ratingul de încredere al cetățenilor țării. El ocupă primul loc în cadrul sondajului privind acest indicator, depășind în mod semnificativ cei mai apropiați concurenți.
În același timp, șeful statului are cel mai mic antirating printre politicienii moldoveni. Urmează, Maia Sandu și Andrei Năstase. De remarcat că ratingul de încredere a lui Pavel Filip și Vlad Plahotniuc este de doar 1,5%, iar cel al lui Andrian Candu – 0,4%. În acest caz, răspunzând la o întrebare deschisă, când cetățenilor li s-a propus să numească politicianul în care au cea mai mare încredere, primul loc îl ocupă din nou Președintele, Igor Dodon, iar printre primele trei locuri se regăseşte și Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi. Președinția se regăseşte, de asemenea, printre primele cinci instituții, în care cetățenii au cea mai mare încredere, crescând cu câteva poziții în comparație cu sondajul precedent.
Rezultatele sondajului au arătat, de asemenea, că dacă în această duminică, în Moldova ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Socialiştilor ar ocupa primul loc, acumulând 47,62% de voturi din numărul celor decişi. De asemenea, în parlament ar accede partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, iar restul, inclusiv PDM, nu ar depăși pragul electoral.
În plus, Partidul Socialiştilor se situează pe primul loc în ratingul de încredere al cetățenilor în formațiunile politice ale țării. Locul al doilea este ocupat de Partidul „Acțiune și Solidaritate”, iar pe locul trei s-a clasat Partidul „Demnitate şi Adevăr”. Partidul Democrat, aflat la guvernare, sa află doar pe locul 6, ultimul loc fiind ocupat de partidul lui Anatol Şalaru și Traian Băsescu.
Sondajul „Barometrul opiniei publice. Noiembrie 2017 „a avut loc în perioada 18 noiembrie – 5 decembrie. Eroarea studiului este de +/- 2,9%.