PSRM

06 octombrie 2021

Majoritatea PAS și fracțiunea Șor se opun interzicerii prin lege a vânzării terenurilor agricole străinilor

Deputații PAS și cei din fracțiunea Șor nu au susținut proiectul Codului Funciar, care reglementează juridic relațiile funciare și interzice vânzarea pământului agricol străinilor. Aceștia s-au abținut de la vot, miercuri, în Comisia economie, buget și finanțe, invocând mai multe motive.

Vicepreședintele comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, deputatul socialist Radu Mudreac, a declarat că documentul a fost elaborat pe parcursul a trei ani de către specialiști de la Universitatea Agrară, Academia de Științe a Moldovei, experți în cadastru, inclusiv experți din Ungaria și Polonia.

Mudreac le-a atras atenția parlamentarilor de la PAS și din fracțiunea Șor că acest Cod este așteptat de agricultori și specialiștii de pe piața funciară.

”Principiile de bază ale a noului cod sunt domeniul de reglementare, fondul funciar, dreptul asupra terenurilor și reglementările funciare. Un titlu de bază este interdicția de a vinde terenurile agricole străinilor”, a menționat Mudreac.

Anterior, deputatul socialist Radu Mudreac a atras atenția că în componența Guvernului Gavrilița sunt doi miniștri care au susținut ideea vânzării terenurilor agricole către străini. Parlamentarul a declarat că aceste persoane insistă pe faptul că investițiile în agricultură pot fi majorate doar prin acordarea dreptului străinilor de a cumpăra pământurile moldovenești.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă