Astăzi, în cadrul examinării în lectura a doua a proiectului de lege privind achizițiile publice, deputatul PSRM Petru Burduja a propus două amendamente menite să susțină producătorii autohtoni care apelează la achizițiile publice, ambele fiind respinse de majoritatea parlamentară PAS.
Primul amendament prevedea introducerea unei marje preferențiale la evaluarea ofertelor pentru contractele de bunuri și lucrări cu valoare de până la 2 milioane de lei, în favoarea bunurilor produse în Republica Moldova și a lucrărilor realizate de unități rezidente. Marja propusă urma să fie de până la 15% față de cea mai bună ofertă, iar pentru bunurile produse de întreprinderile Societății Orbilor, Societății Invalizilor și Asociației Surzilor – de până la 20%.
Cel de-al doilea amendament prevedea amânarea intrării în vigoare a legii, astfel încât, în loc de termenul stabilit de 1 ianuarie 2027, aceasta să fie aplicată odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pentru a asigura o protecție echitabilă a producătorilor autohtoni în procesul de armonizare cu directivele europene.