06 noiembrie 2015
Liderii Partidului Socialiştilor au avut o întîlnire cu preşedintele Dumei de Stat a FR
Azi dimineaţa, liderii Partidului Socialiştilor, Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi, au avut o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin.
Cu acest prilej, Igor Dodon a menţionat că a avut loc o întîlnire foarte eficientă, în cadrul căreia au fost puse în discuţie aspecte ale colaborării bilaterale moldo-ruseşti.
Totodată, în cursul dialogului s-a ajuns la înţelegerea că deputaţii din partea partidului “Russia Unită” şi “Spravedlivaia Rossia” vor participa la cel de-al XIII-lea congres al PSRM, care va avea loc pe data de 29 noiembrie curent.
Vă amintim că o delegaţie alcătuită din preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, Zinaida Greceanîi, şi preşedintele fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, se află într-o vizită de lucru de o zi în Moscova. Programul vizitei include întîlniri ale socialiştilor cu demnitari din Duma de Stat a FR, precum şi conducerea partidului „Spravedlivaia Rossia”, cu care PSRM întreţine relaţii de parteneriat şi are încheiat un acord de colaborare.