12 decembrie 2017
La Moscova a avut loc ședința Grupului Interparlamentar de prietenie Moldova- Rusia
La 12 decembrie, în incinta Dumei de Stat a Federației Ruse a avut loc ședința Grupului Interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia. Din partea Dumei de Stat a Rusiei, la ședință a participat conducătorul grupului de prietenie, Piotr Tolstoi. Din partea Parlamentului RM – conducătorul grupului, Zinaida Greceanîi.
Din componența delegației moldovenești fac parte 12 deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova şi trei deputaţi ai Adunării Populare a Găgăuziei. Din partea Dumei de Stat a Federației Ruse la ședința grupului au participat deputații din fracțiunea partidului ”Edinaia Rossia”, Viktor Kideaev și Alena Arșinova, deputat al fracțiunii partidului ”Spravedlivaia Rossia”, Elena Drapeko.
Piotr Tolstoi a salutat delegația Parlamentului Republicii Moldova și participarea acesteia la ședința comună. El a menționat că astfel deputații celor două țări au posibilitatea de a comunica direct. „Este foarte frumos faptul că, în pofida obstacolelor și dificultăților cu care se confruntă colegii noștri din Moldova, această vizită a avut loc”.
Piotr Tolstoi a menționat cu regret că în ultimii ani nivelul cooperării dintre Rusia și Moldova a scăzut într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, el și-a exprimat încrederea că această tendință se va schimba după alegerile parlamentare din Moldova, iar relațiile ruso-moldovenești vor fi pe deplin restabilite.
Piotr Tolstoi a declarat că este necesară dezvoltarea relațiilor interparlamentare între Rusia şi Moldova în diferite domenii, precum cel umanitar, economic, cultural. În special, vicepreședintele Dumei de Stat a propus majorarea cotei în universitățile din Rusia pentru studenții moldoveni.
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, a salutat participanții Grupului de prietenie din partea Federației Ruse și i-a felicitat cu ocazia Zilei Constituţiei Rusiei, care este marcată anual la 12 decembrie. Totodată, a amintit că în anul curent se împlinesc 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Federația Rusă.
Zinaida Greceanîi a menţionat că în ultima perioadă de timp, ţările noastre dezvoltă cu succes relații economice şi culturale, precum şi consolidează interacţiunea la nivel interparlamentar. În pofida timpurilor dificile prin care trece în prezent Moldova, părțile au reuşit să reia activitatea Grupului Interparlamentar de prietenie. Potrivit Președintelui PSRM, ultima întrunire a acestui Grup a avut loc în anul 2005, iar ultima vizită a președintelui Duma de Stat a Rusiei în Moldova a avut loc în 2008.
Zinaida Greceanîi și membrii delegației moldovenești au subliniat importanța relațiilor dintre cele două țări, au exprimat realizări concrete în domeniul soluționării problemelor exporturilor, cooperării umanitare și primii pași importanți privind soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii simpli ai celor două maluri ale Nistrului.
„Trebuie să reluăm cooperarea interparlamentară”, a spus Zinaida Greceanîi și a propus ca, în anul viitor, ședința grupului parlamentar de prietenie moldo-rus să fie organizată în Moldova.