PSRM

18 februarie 2020

Proiectul PSRM cu privire la micșorarea salariilor deputaților, susținut de Comisia juridică

Proiectul PSRM cu privire la reducerea salariilor deputaților a fost avizat, marți, de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități. Membrii comisiei au inclus în aviz obiecții de ordin juridic prin care cuvîntul ”deputat” s-a substituit cu expresia ”persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul Parlamentului”.

Conform Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul Parlamentului se clasifică în felul următor: președintele Parlamentului, vicepreședinții Parlamentului, președintele comisiei, vicepreședintele comisiei, secretarul comisiei, membrul Biroului permanent și deputat.

Potrivit comisiei, această precizare a fost necesară ”pentru a uniformiza referința la toate persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul Parlamentului”. Inițiativa socialiștilor prevede că valoarea de referință pentru calcularea salariilor deputaților să fie de 1000 de lei și nu de 1300 de lei, cum prevede Legea bugetului de stat pentru anul în curs.

”Avînd în vedere că ne-am asumat responsabilitatea de a continua reformele în derulare din domeniile protecție socială, sistemul educațional, sănătate, ordine publică și justiție, considerăm că în prezent majorarea salariilor deputaților este inoportună”, susțin deputații PSRM.

Președintele țării, Igor Dodon, a salutat inițiativa PSRM de micșorare a salariilor pentru deputați și și-a exprimat speranța că acest proiect va găsi susținerea Guvernului. Șeful statului a anunțat în context că va veni cu o nouă inițiativă prin care va propune înghețarea majorării salariilor pentru președintele țării, deputați, premier, miniștri, judecători și procurori.

NOI.md

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă