PSRM

03 decembrie 2015

La iniţiativa socialiştilor, a fost demisă conducerea ANRE

Parlamentul Republicii Moldova a sprijinit iniţiativa Partidului Socialiştilor și a anulat hotărîrea din anul 2013 cu privire la numirea directorilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

 Propunerea în acest sens a fost înaintată, astăzi, de către deputatul PSRM, Vasile Bolea, care a menţionat că, la acel moment, numirea directorilor s-a produs cu multiple încălcări. Proiectul de Hotărîre elaborat de socialişti a fost votat pozitiv de 50 de deputaţi din 64 prezenţi în sala de şedinţe. Astfel, conducerea în exerciţiu a ANRE a fost demisă în componenţă deplină.

În perioada următoare, Comisia pentru Economie, Buget şi Finanţe urmează să organizeze un concurs pentru ocuparea posturilor vacante ale directorilor Consiliului de Administrare a instituției.

În acelaşi timp, preşedintele Parlamentului RM, Andrian Candu, a indicat, la sfîrşitul şedinţei că intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se convinge de lipsa unor devieri de ordin juridic.

Menţionăm că directorii demişi ai ANRE au fost aleşi pentru o perioadă de 6 ani, ceea ce înseamnă că termenul de expirare a mandatului lor este anul 2019. 

Amintim că, socialiştii, de mai mult timp, insistă asupra demiterii conducerii ANRE din cauza majorării neîntemeiate a tarifelor la serviciile comunale, operate de instituţia în cauză. 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă