PSRM

06 iunie 2023

La Comrat a avut loc ședința conducătorilor și secretarilor organizațiilor teritoriale PSRM din zona Sud a țării

Astăzi, la Comrat, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon a participat la ședința conducătorilor și secretarilor organizațiilor teritoriale ale Partidului Socialiștilor din sudul republicii.

În cadrul ședinței a fost examinată situația actuală din Republica Moldova și din regiune, inclusiv din Găgăuzia, după alegerile pentru funcția de bașcan, au fost discutate un șir de chestiuni importante privind organizarea activității organizațiilor teritoriale pentru perioada următoare, precum și pregătirile pentru alegerile locale generale care vor avea loc în această toamnă.

Igor Dodon a salutat spiritul de echipă și fermitatea membrilor PSRM în realizarea obiectivelor trasate, menționând necesitatea de a acționa mai activ în interesul locuitorilor și al întregii regiuni.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă