Spre ce se îndreaptă Belarus?

Despre faptul că în această țară a fost lansat procesul revoluției culorilor

Pe 9 august 2020, au avut loc alegeri prezidențiale în Republica Belarus. Alexandr Lucașenco a candidat pentru a șasea oară și, potrivit cifrelor oficiale, a cîștigat din primul tur.

Răcirea relațiilor cu FR

Cu siguranță, președintele actual a derapat serios. El a căzut sub influența occidentalilor, care s-au înrădăcinat în anturajul său. Prin demersurile anti-ruse, sabotarea deciziilor UEEA, blocarea proceselor de integrare în Uniune a FR-Belarus a devenit o normă.

În august 2018, A. Lucașenco a acuzat Rusia de concurență: „Acum suntem într-o perioadă dificilă – rușii se comportă barbar față de noi, vorbesc despre asta în mod public. Ei cer ceva de la noi, ca și cum am fi vasalii lor, iar în cadrul UEEA, unde ne-au invitat, nu vor să își îndeplinească obligațiile. Deci creează o situație necompetitivă”.

La 1 martie 2019, la o conferință de presă anuală, liderul belarus a acuzat guvernarea FR că a făcut lobby pe clanuri oligarhice care blochează aprovizionarea cu produse din Belarus.

La 11 aprilie 2019, comentînd interdicția de a importa mere și pere din Belarus în Rusia, Lucașenco a făcut o altă declarație: „Binele pe care îl facem pentru Federația Rusă, se transformă în rău constant pentru noi. Au devenit deja insolenți într-o asemenea măsură încît încep să ne răsucească brațele”.

Toată lumea și-a amintit cum anturajul președintelui a organizat un adevărat război împotriva ambasadorului rus M. Babich (24 august 2018 – 30 aprilie 2019). Nu erau mulțumiți de Babich, de cînd a început să implementeze în mod activ politica Moscovei de punere în aplicare a acordului uniunii și integrării.

Este vorba despre suprimarea schemelor gri de reexportare a produselor sancționate pe teritoriul Belarusului către Rusia și adoptarea la nivel de stat a unor măsuri sistemice de combatere a contrabandei, precum și eliminarea completă a energiei offshore, ceea ce a permis revînzarea produselor petroliere ruse către țări terțe cu pierderi semnificative pentru bugetul Rusiei. În principiu, se știe că prin Belarus au fost reexportate produse agricole moldovenești și poloneze, pentru care Federația Rusă a impus sancțiuni.

În rîndul mass-mediilor s-au publicat informații despre numeroasele apeluri personale ale lui Lucașenco către Putin, cu solicitare de a-l retrage pe ambasador în schimbul dorinței sale de a începe integrarea îndelung discutată.

La 30 aprilie 2019, V. Putin l-a eliberat pe Babich de îndatoririle sale de ambasador rus în Belarus, iar în decembrie 2019, Lucașenco și-a dat demisia din funcția de secretar al Consiliului de Securitate, de la o integrare profundă cu Rusia.

Deși au existat idei de predare a puterii lui N. Lucașenco, fiului său, anturajul l-a convins pe tatăl să nu facă acest lucru. Cică, Nicolai va da toate bunurile țării oligarhilor ruși.

În același timp, Lucașenco a fost de acord cu M. Pompeo cu privire la achiziționarea de petrol și gaze din Statele Unite, a început să se apropie de China, să caute surse alternative de petrol, din moment ce Rusia nu dorea să meargă la noi reduceri de preț pentru Belarus.

Lucașenco a început să facă același lucru pe care l-au făcut Voronin și Ianukovici: a flirtat cu naționalii, le-a oferit funcții, resurse, a zguduit subiectul limbii belaruse și conștiinței naționale. De îndată ce s-a vorbit despre accelerarea integrării, naționaliștii au mers la mitinguri și au ars portrete ale liderilor ruși.

Nu vă aduce aminte de nimic? Ei bine, Lucașenco a spus Moscovei: „Băieți, vedeți? Nu-i presați! Eu cu greu îi rețin…”. În același timp, toate partidele și liderii pro-ruși au fost curățați aspru și au fost impuse restricții asupra presei ruse. Ei bine, totul ca pe timpurile lui Voronin.

Acest lucru i-a permis Lucașenco să dețină un monopol pe flancul stîng timp de 26 de ani sub pretextul că nu există nicio altă alternativă. Și așa și a fost. Lucașenco are o singură scăpare – renunțarea la violență, negocieri cu opoziția, curățarea anturajului, căutarea unui succesor carismatic și … integrarea accelerată cu Federația Rusă. Orice amestec și flirt vor duce la consecințe foarte triste.

Eliminarea concurenților

Să numim alegerile din Belarus echitabile ar fi o mare greșeală. 40% dintre cetățeni au votat „anticipat”, Lucașenco practic nu avea concurenți.

Pe 29 mai, după protestul din Grodno, bloggerul Serghei Tikhanovsky și alte nouă persoane au fost reținute, printre care activiști și membri ai grupului de inițiativă al S. Tikhanovskaya.

La 11 iunie, a fost deschis un dosar penal împotriva unui număr de angajați din „Belgazprombank”, al cărui șef era V. Babariko. Au fost efectuate mai multe percheziții în bancă, 15 persoane au fost reținute.

În dimineața zilei de 18 iunie, Victor și Eduard Babariko au fost reținuți.

La 19 iunie I. Gubarevich și A. Tabolich s-au retras din cursa prezidențială.

La 30 iunie, a avut loc o ședință a CEC, în timpul căreia cinci concurenți prezidențiali au fost respinși. Printre ei se numără și V. Tsepkalo.

La 14 iulie, CEC a refuzat înregistrarea lui V. Babariko pentru alegerile prezidențiale, din cauza neconcordanței declarației de venit și a participăriia  unei organizații străine la campania sa electorală.

Pe 16 iulie, la sediul S. Tikhanovskaya, candidații neînregistrați V. Babariko și V. Tsepkalo au anunțat despre unire, prezentînd tezele privind necesitatea controlului general în cursul votării și desfășurăriialegerilor repetate în cazul victoriei lor.

Simplu spus, Lucașenco, pe de o parte, a eliminat concurenții, pe de altă parte, el însuși a stimulat unificarea opoziției împotriva sa. Mai mult, întreaga campanie electorală a avut loc pe fundalul mitingurilor constante și al „lanțurilor vii” de oameni care se opun arestărilor.

Un pariu pe rusofobie?

În noaptea de 29 iulie, 33 de cetățeni ruși au fost reținuți, care au fost prezentați ca militanți ai grupului Vagner. Aceștia au fost reținuți pe aeroportul din Minsk, care era folosit de ruși pentru tranzit în țări terțe.

Detenția a fost o operațiune comună a SSU al Ucrainei și KGB-ul belarus. Operațiunea a fost condusă de cineva din cercul apropiat al lui Lucașenco. El a ieșit imediat cu o declarație că Moscova pregătea provocări la alegeri și destabilizează situația.

Aceasta a fost o greșeală gravă a lui Lucașenco, care și-a dezorientat complet electoratul. Oamenii apropiați lui Lucașenco au contactat activ ambasadele Marii Britanii, Ucrainei și Chinei în timpul campaniei electorale.

Potrivit politologului și istoricului rus Nikolai Starikov, Lucașenco, cu acțiunile sale anti-ruse, a dat semnale Occidentului că dorește să evite Maidanul. Anturajul i-a șoptit liderului că, prin aceste acțiuni, va cîștiga încrederea a o parte din alegătorii pro-occidentali.

Apropo, 33 de persoane din grupul Vagner au fost bătute. Ucraina negocia transferul lor la Kiev, deoarece se presupune că mulți au luat parte la ostilitățile din Donbas…

Proteste pașnice?

„Комсомольская правда” (Belarus) oferă mai multe atribute ale protestelor din Belarus și ajunge la concluzia că nu există nimic în comun cu Ucraina și Maidan în Belarus. Vreau să cred.

Argumentele, ca să spun mai simplu, nu sunt convingătoare. Acestea sunt:

1. În Belarus a ieșit toată lumea. Nu există diviziune între Est și Vest, ca în Ucraina. (Există o diviziune – clasă și oraș-sat.)
2. Nu există un lider. Totul este spontan. (Iar Tikhanovskaya cine este?)
3. Fără violență. Acest lucru a fost provocat de forțele de securitate. (De unde au venit cei 120 de polițiști răniți?)
4. Nu există rusofobie. (Cum nu? Citiți „Нексту”, priviți „Белсат”!)
5. Nu există un centru de control extern. (Dar Tikhanovskaya de unde transmite?)
6. Nu există ideologie. Chiar și drapelul statului Belarus a fost. (Chiar? Au chiar și un program! Dar drapelul nu l-am văzut.)
7. Femeile au ieșit împotriva violenței. Acesta este un semn distinctiv al protestelor din Belarus. (Și revoluțiile de culoare la fel.)

Bogdan Țîrdea, politolog

Sursa: aif.md