18 iunie 2020
PSRM va analiza minuțios situația creată în Parlament și va veni cu o decizie, spune Corneliu Furculiță
Socialiștii vor analiza situația creată în Parlament, după plecarea Efrosiniei Grețu din PDM, și vor reveni cu o decizie. Despre aceasta a anunțat președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță.
“Astăzi se împlinește exact o săptămână de când noi, deputații, am votat împreună Declarația de condamnare a traseismului politic. Ieri, însă, un deputat care a ridicat mâna pentru documentul ce condamnă schimbarea partidelor în Parlament, a făcut exact ce a condamnat prin propriul vot. Cetățenii văd totul și înțeleg foarte bine ce se întâmplă. Vânzarea – cumpărarea deputaților în actualul Parlament a devenit, din păcate, o practică obișnuită, la fel cum se vând acum la piața centrală cireșele. Partea bună, ar spune unii, e că numărul milionarilor în dolari în țara noastră a crescut cu o persoană. Partea proastă e că unii deputați nu dau o iotă pe lege și moralitate, iar țara și cetățenii au doar de pierdut. PSRM va analiza minuțios situația creată și curând va veni cu o decizie”, a scris Furculiță pe pagina sa de Facebook.