PSRM

19 iunie 2019

Johannes Hahn, Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere: ”Suntem gata să oferim asistență pentru buna funcționare a Parlamentului Republicii Moldova”

Sprijinul UE de menținere a capacității noastre pentru o bună funcționare a Parlamentului este unul prioritar. Declarația a fost făcută, astăzi, de Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn.
Potrivit ei, Legislativul a revenit la activitățile sale, au fost votate mai multe proiecte incluse în acordul de colaborare cu fracțiunile din majoritatea parlamentară. De ieri, a revenit în  sala de ședințe și opoziția parlamentară. ”Avem nevoie de reforme bune pentru cetățenii noștri, iar pentru realizarea acestora mizăm  pe asistența macro-financiară a UE.”
În context, Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn a dat asigurări că UE este gata să ofere asistență pentru buna funcționare a Parlamentului, precum și să contacteze alte instituții financiare pentru a oferi sprijin.
Totodată, el a apreciat maniera pașnică de gestionare a crizei politice. ”Ați dovedit un nivel înalt de maturitate democratică. Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la sfârșitul mandatului”, a subliniat oficialul european.
Johannes Hahn a anunțat că prima misiune a noului Parlament European ar putea fi în Republica Moldova. La rândul ei, Zinaida Greceanîi și-a exprimat disponibilitatea de a participa la ședința Consiliului de Asociere, care va avea loc în perioada imediat următoare.
Alte subiect de discuție au vizat reluarea negocierilor pentru  reglementarea problemei transnistreană, precum și valorificarea beneficiilor și oportunităților pe care le oferă Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb cu UE.
Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn efectuează astăzi o vizită în Republica Moldova, unde a avut întrevederi cu șeful statului și premierul.
PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă