PSRM

12 decembrie 2024

Eduard Smirnov: „La noi s-a format un grup organizat sub conducerea Maiei Sandu”

Deputatul BCS, Eduard Smirnov, a atras atenția, în discursul său de la finalul audierilor parlamentare, asupra faptului că șefii a 12 structuri guvernamentale au vorbit foarte amplu despre încălcările care au avut loc în timpul campaniei electorale.

„Este vorba despre un spectru larg de încălcări: corupție, cumpărarea deputaților, dezinformare și factori externi. Ce e de făcut? Unii deputați au pus această întrebare. Eu voi spune ce trebuie făcut: să colectăm toate informațiile prezentate astăzi și să le transmitem Curții Constituționale, pentru ca aceasta să revizuiască rezultatele alegerilor și referendumului. Poate vor acționa la fel ca în România?”, a declarat deputatul.

El a explicat de ce, în opinia sa, această informație nu a ajuns la Curtea Constituțională: „Pentru că informația era cunoscută de mult, nu este nouă, iar ea a fost păstrată pentru situația în care Sandu ar fi pierdut sau referendumul nu ar fi avut loc. În acest caz, ar fi fost înaintată Curții Constituționale pentru a nu confirma rezultatele alegerilor și ale referendumului.”

Eduard Smirnov a explicat de ce consideră că Republica Moldova este un stat capturat: „La noi s-a format un grup organizat sub conducerea Maiei Sandu, care include toți deputații PAS și membrii guvernului. Este un grup guvernamental organizat care face totul pentru a-și construi o imagine favorabilă și pentru a ascunde faptul că guvernul este incapabil să conducă țara”, a subliniat deputatul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă