PSRM

26 mai 2023

Ivanka Koksal: nu există o stringență pentru prelungirea stării de urgență

”Declararea de opt ori la rând a stării de urgență este deja o boală cronică. PAS bate recorduri pe multiple dimensiuni, inclusiv la capitolul inflație și pauperizare a oamenilor, utilizarea resurselor administrative în interesul partidului, etc”, a declarat deputatul socialist Ivanka Koksal în cadrul ședinței în plen a Parlamentului în care a fost dezbătută necesitatea prelungirii stării de urgență în țară.

„Starea de suspans din țară, generată de starea de urgență, afectează dezvoltarea afacerilor, mobilitatea cetățenilor, influențează negativ respectarea disciplinei bugetare de către organele de stat și a disciplinei fiscale de către agenții economici”, a spus deputatul.

Ea a atras atenția asupra afirmațiilor președintelui țării care spune că nimic nu amenință securitatea țării noastre. Totodată premierul aduce argumente că aceste amenințări există precum și există un posibil aflux de refugiați. Nici într-o țară vecină cu Ucraina nu iste instituită stare de urgență: Ungaria, Polonia, România, Slovenia.

„Acum nu există o stringență pentru prelungirea stării de urgență. Cetățenii au obosit de stres psihologic, presiune și deznădejde. Dacă, Doamne ferește, va există o amenințare reală, atunci vom lua o decizie operativă cu privire la introducerea stării de urgență”, a subliniat Ivanka Koksal.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă