PSRM

07 octombrie 2019

Ion Ceban a prezentat programul de dezvoltare a suburbiilor municipiului Chișinău

Astăzi, 7 octombrie, candidatul pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ion Ceban a menționat că dezvoltarea municipiului Chișinău înseamnă și modernizarea suburbiilor.

Ion Ceban a prezentat imagini video despre proiectele care vor fi implementate în localitățile municipiului.

Motto-ul nostru în această campanie este simplu: suburbiile sunt Chișinău. De aici am pornit cînd am elaborat această viziune de dezvoltare a suburbiilor. Echipa noastră din consiliul municipal a susținut toate proiectele privind dezvoltarea infrastructurii în localitățile municipiului, de aceea considerăm că este necesar să le continuăm.”, a precizat Ion Ceban.

Candidatul a declarat că, în ultimii patru ani, fracțiunea pe care a condus-o în CMC împreună cu alți consilieri municipali au alocat pentru suburbii suma record de 391 de milioane de lei.

Este vorba despre un volum de investiții de peste patru ori mai mare în comparație cu mandatele precedente. Acești bani nu întotdeauna au ajuns la destinație și nu toți au fost valorificați, de aceea este nevoie de un control mai riguros. Dar foarte multe proiecte ce țin de dezvoltarea infrastructurii, construcția sau reabilitarea rețelelor inginerești, reparația drumurilor, a instituțiilor școlare și preșcolare, salubrizare și altele au fost implementate în suburbii.”, a menționat candidatul.

Ion Ceban a precizat că echipa sa a elaborat împreună cu specialiștii o viziune amplă de modernizare a suburbiilor. În context el a subliniat că propune dezvoltarea suburbiilor ca zone rezidențiale.

Primul lucru pe care ni-l propunem este să asigurăm transport public confortabil și accesibil, care să ajungă la toate destinațiile și să circule în baza unui orar strict. A doua prioritate este infrastructura drumurilor. Toate drumurile centrale să fie reparate într-un termen scurt, iar acest lucru este posibil cu ajutorul alocațiilor din partea municipalității. A treia prioritate este infrastructura socială. Școlile, grădinițele, centrele sociale și de cultură să fie renovate și modernizate. Oamenii trebuie să aibă servicii sociale de calitateDe asemenea, prioritară este și asigurarea suburbiilor cu servicii moderne de apă şi canalizare.”, a declarat Ion Ceban.

Candidatul a menționat că o altă prioritate este și lichidarea gropilor de gunoi neautorizate și asigurarea cu servicii de salubrizare moderne și bine organizate. În acest sens Ion Ceban a anunțat că-și propune să majoreze de trei ori volumul alocațiilor din bugetul municipal pentru suburbii.

Obiectivul nostru este ca toți locuitorii suburbiilor să aibă condiții confortabile de trai. Regret că anterior nu s-a reușit să se dea curs tuturor solicitărilor din partea lor. Vom fi activi în acest sens. Unii contracandidați au preluat ideea noastră, lansată anul trecut în campania electorală, de a avea un viceprimar responsabil doar de relațiile cu suburbiile. Comunicarea eficientă cu autoritățile locale ne va permite să soluționăm mai ușor toate problemele din suburbii. Ne propunem ca suburbiile să devină zone rezidențiale după exemplul altor state. Acum lucrăm la amendarea legislației pentru a da posibilitate mult mai ușor să fie trecute terenurile din domeniul agricol în cel al construcțiilor pentru a oferi familiilor tinere posibilitatea de a avea un loc pentru casă. Dacă toate serviciile vor conlucra strîns, mă refer la cele ce asigură transport, studii, servicii sociale și salubrizare, atunci suburbiile vor deveni mai atractive pentru trai.”, a conchis Ion Ceban.

În încheiere candidatul a enumerat mai multe proiecte care au fost implementate sau care sunt în proces de realizare în toate localitățile municipiului Chișinău.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă