PSRM

29 decembrie 2021

Învingătorii Turneului Național la șah ”Cupa Dulce” au fost premiați

Astăzi, președintele Federației de Șah din Moldova, Igor Dodon, a participat la festivitatea de premiere a învingătorilor Turneului Național la Șah ”Cupa Dulce”, care s-a desfășurat la Chișinău în perioada 25–29 decembrie curent.

Peste o sută de tineri șahiști din Chișinău, Bălți, Tiraspol, Comrat, Floreşti și Sîngerei, cu vârsta de până la 11 ani au participat la acest turneu, fiind repartizați în trei grupe: până la 7, 9 și 11 ani.

Astfel, premiul I, în categoria de până la 7 ani, l-au obținut Serghei Larionov – între băieți, iar între fetițe – Daria Mereuță, ambii din Chișinău. Cupa de aur, din categoria de până la 9 ani, a fost oferită lui Vitalii Jimji și Alevtinei Deli, ambii din Comrat. În categoria de până la 11 ani, victoria a fost de partea lui Lukas Gheorghe Sprincean și Chiosa Elena, ambii din Chișinău.

Igor Dodon a felicitat câștigătorii competiției cu prilejul victoriei obținute, urându-le succes și multe realizări în Noul An!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă