PSRM

10 martie 2021

Încăpățânarea președintelui lungește criza politică, paralel cu agravarea situației pandemice, spune Corneliu Furculiță

Încăpățânarea președintelui Maia Sandu tergiversează soluționarea crizei politice din țară, paralel cu agravarea situației pandemice, a declarat președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, la postul public de televiziune.

Deputatul a precizat că în Parlament există un consens larg pentru numirea unui nou guvern, ce depășește cei 54 de deputați care au propus-o pe Mariana Durleșteanu la funcția de premier.

”Guvernul este în exercițiu și are responsabilități restrânse. Este o linie roșie după care politicienii trebuie să se așeze și să depisteze soluții pentru numirea unui nou guvern. În Parlament majoritate există. Există și un consens mult mai larg decât această majoritate pentru numirea unui nou guvern. Această candidatură nu trebuie să fie unică, pot să fie câteva candidaturi. Au fost ani când noi am avut zeci de tentative până a fost ales un prim-ministru. Avem de a face cu încăpățânarea unui actor politic, în cazul de față a președintelui, care, cu regret, continuă campania electorală, asumându-și declarații că este interesul poporului”, a spus Furculiță.

Socialistul a venit cu apel repetat către Maia Sandu să revină la obligațiunile sale constituționale și să înceapă discuțiile cu fracțiunile parlamentare.

”Soluții sunt și ele sunt în câmpul constituțional. Constituția se referă explicit la aceste situații care s-au creat astăzi în țară. Este descris atât comportamentul președintelui țării, cât și al Parlamentului. Sperăm că, cu cât se apropie termenul de deznodământ, actorii politici vor fi mult mai activi și vor produce acele efecte politice care sunt descrise în Constituție. Soluții sunt, așteptăm ca președintele să-și facă serviciul ei constituțional. Solicităm ca dumneaei să recurgă la acele discuții cu fracțiunile parlamentare, recomandate de către Curtea Constituțională. Cred că s-ar putea găsi o soluție care ar fi acceptabilă pentru țară și pentru toți astfel ca să depășim situația complicată”, a declarat Corneliu Furculiță.

Deputatul a precizat că în cadrul consultărilor inițiate de PSRM cu fracțiunile și grupurile parlamentare s-a ajuns la un consens cu privire la amânarea alegerilor anticipate până la stabilizarea situației pandemice din țară. Această idee nu este susținută doar de deputații PAS.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă