02 mai 2017
În urma investigațiilor socialiștilor primarul de Chișinău a suspendat contractul privind parcările
Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă a suspendat punerea în aplicare a contractului semnat de către primărie și compania EME Parkleitsystem GmbH, privind administrarea parcărilor cu plată. De asemenea, el a declarat că nu exclude rezilierea contractului.
Primarul a declarat la ședința operativă de luni a Primăriei că „suspendarea contractului este aplicată în perioada investigării procedurilor civile și penale. Atunci când aceste două proceduri vor fi finalizate, vom continua să lucrăm asupra contractului, dar acum el este suspendat și nu putem să continuăm exercitarea lui”.
Potrivit lui Chirtoacă, după perchezițiile din Primărie, realizate de Centrul Național Anticorupție, el a trimis companiei o scrisoare oficială care atestă că punerea în aplicare a contractului este suspendată.
El a fost indignat de faptul că contractul a fost semnat fără verificarea documentelor și a promis să clarifice această situație.
„Insist, de asemenea, asupra unei investigații interne. Nu înțeleg de ce a trebuit să așteptăm un an pentru ai aduce lui Grozavu pretențiile despre faptul că el a semnat contractul? O mulțime de întrebări“, s-a revoltat primarul.
El a menționat că „cel mai probabil, contractul cu EME Parkleitsystem GmbH va fi reziliat.
Amintim că, Primăria Chișinău a semnat un contract cu o companie austro-ungară EME Parkleitsystem GmbH, care prevede administrarea parcărilor cu plată în capitală pe condițiile parteneriatul public-privat. Cu toate acestea, contractul a fost semnat cu încălcări, fără o discuție prealabilă cu Consiliul Municipal.
Consilierii municipali ai PSRM au efectuat propria investigație privind acest contract și au prezentat publicului depistarea încălcărilor. Socialiștii,de asemenea, au ridicat această problemă în mod repetat la ședințele Consiliului Municipal și briefinguri. Ei au atras atenția organelor de aplicare a legii privind această problemă.
Prin urmare, Centrul Național Anticorupție a deschis un caz cu privire la faptul dat. Săptămâna trecută, în primărie și în casa vice-primarului Nistor Grozavu și Șefului Direcției transport public și căi de comunicații, Igor Gamrețchi au fost efectuate percheziții. Ambii au fost reținuți.