08 iunie 2019
Igor Dodon a venit cu un mesaj privind eventuala dizolvare a parlamentului, votarea în parlament și provocările care apar
Președintele RM, Igor Dodon a desfășurat astăzi, 8 iunie, o conferință de presă pentru a-și expune poziția sa cu privire la situația creată în Moldova.
“Situația este una gravă și complicată, suntem în preajma unei destabilizări masive a situației din Moldova. Anterior, spuneam că cei care vin la putere prin revoluție, 9 din 10 cazuri pleacă la fel. Se pare că nu și-au învățat lecția și încearcă să-și extindă mandatul de guvernare prin destabilizare.
În această situație, fiecare ia decizia pentru el, iar eu nu voi îndemna lumea să iasă în stradă. Noi am făcut tot posibilul pentru a evita acutizarea situației”, a spus șeful statului. În legătură cu situația creată, acesta a venit cu 3 mesaje.
Primul mesaj se referă la dizolvarea parlamentului. Președintele a menționat că conform articolului 85.1 a Constituției RM, după consultarea fracțiunilor parlamentare Președintele POATE să dizolve Parlamentul. Mai mul de atît, prin DECIZIA Curții Constituționale din 1 octombrie 2013, este indicat că doar Președintele dispune de dreptul de a dizolva Parlamentul. Nicio prevedere nu obligă șeful statului să semneze astăzi dizolvarea Parlamentului.
„Vreau să menționez că astăzi nu voi semna decretul de dizolvare a Parlamentului. În funcție de situație, luni voi invita fracțiunile parlamentare pentru consultări, așa cum prevede Constituția. Eu știu că există decizia Curții Constituționale care obligă președintele să dizolve parlamentul, dar președintele trebuie să se adreseze la Curtea Constituțională solicitînd să fie clarificate circumstanțele în acest caz particular. Dar, în calitate de garant al Constituției voi face acest lucru după ce voi consulta fracțiunile”, a afirmat Igor Dodon.
Cel de-al doilea mesaj al Președintelui se referă la posibilitatea ca fracțiunile să negocieze, să formeze coaliție sau să voteze. Șeful statului a remarcat că s-a familiarizat cu interpretarea Curții Constituționale. Mai mult de atît, este posibil ca astăzi să se ajungă la un compromis în negocierile privind formarea unei majorități parlamentare. Toți cei 35 de reprezentanți ai fracțiunii PSRM se află acum în parlament.
“Întrebarea de bază este dacă va fi sau nu recunoscut votul comun (PSRM și ACUM), dacă va avea loc astăzi? Cu siguranță, cei care controlează puterea, nu vor recunoaște! Curtea Constituțională nu va recunoaște. Mai mult de atît, din cîte cunosc, procuratura va deschide dosare penale pentru tentativă de lovitură de stat. Și depurații care vor vota, merg la risc și ei sunt conștienți de acest lucru. Dar dacă vor lupta și vor merge înainte, atunci să știți că au curaj și doresc să schimbe situația”, a declarat Igor Dodon.
El a anunțat că astăzi va avea întrevederi cu ambasadorii Federației Ruse, UE și SUA pentru a discuta în comun situația. Șeful statului îi va informa despre ceea ce se întîmplă și despre ce se poate întîmpla pe parcursul zilei. Igor Dodon nu a exclus faptul că diplomații își vor prezenta poziția cu privire la această problemă.
Al treilea mesaj al Președintelui este adresat populației și organelor de ordine. Șeful statului a cerut populației să stea acasă și să nu cedeze provocărilor.
“Eu știu că încearcă să vă impună să ieșiți în piață. Dar în rîndurile voastre vor fi provocatori care vor încerca să destabilizeze situația. Noi știm cum s-au pregătit ei în ultimile săptămîni. Știm cine sunt acei sportivi și știm de unde au fost aduși. În pofida faptului că nu avem autoritate, deținem informații detaliate.
Dragi concetățeni, eu vă rog să nu cedați provocărilor. Astăzi – mîine nu ieșiți la proteste, nu blocați parlamentul, guvernul, președinția, pentru că miza este să vă scoată afară și să infiltreze în rîndul vostru cîteva sute de provocatori și ve-ți vedea unde va ajunge toată situația aceasta. Stați acasă cu familiile, cu copii. Nu permiteți să vă transforme în carne de tun”, a îndemnat Igor Dodon.
Separat, acesta s-a adresat către poliție.
“Domnilor ofițeri, noi știm că ați primit indicații să nu vă implicați în caz de provocări. Și știm cine a dat aceste indicații. Mulți dintre voi îmi raportați personal și îmi spuneți: „Dacă ceva se va întîmpla, noi trebuie să ne prefacem că nu vedem. Lasă-i să strice, să intre în clădirea președinției și parlamentului, lasă să scoată oamenii din autobuze și altele”. Noi știm că permiteți să vină mașini fără numere.
Dar eu, în calitate de comandant suprem al forțelor armate vă cer să vă faceți datoria și să nu admiteți provocările, să nu executați ordine care nu corespund legislației. Trebuie să înțelegeți că situația nu va mai fi ca cea de ieri și alaltăieri. Dacă se va vota sau nu, dacă vor fi sau nu recunoscute. Gata! Situația s-a schimbat, am depășit linia “roșie”. Noi nu am dorit acest lucru și nu am îndemnat oamenii să iasă în stradă „, a spus șeful statului.