Igor Dodon s-a întâlnit cu liderii organizațiilor teritoriale ale PSRM

Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu liderii organizațiilor teritoriale ale PSRM din nordul Republicii Moldova. În cadrul discuțiilor au fost abordate situația din raioane, prioritățile formațiunii și planul de activitate pentru perioada următoare.

Un subiect aparte l-a constituit reforma administrativ-teritorială promovată de PAS, care, potrivit participanților la întrevedere, este categoric respinsă de cetățeni în teritoriu. Oamenii consideră că lichidarea forțată a satelor și raioanelor va conduce la o depopulare și mai accentuată a localităților.

Participanții au subliniat că cetățenii cer ca opinia lor să fie auzită și insistă asupra organizării referendumurilor privind modificările propuse de autorități.