22 iunie 2020
Igor Dodon: Trebuie să ținem minte despre faptele eroice ale buneilor și străbuneilor noștri, datorită cărora noi trăim astăzi sub un cer senin
Acum 79 de ani, la 22 iunie 1941, a început Marele Război pentru Apărarea Patriei, cea mai mare și cea mai sângeroasă componentă a celui de-al Doilea Război Mondial. Cu acest prilej, președintele țării, Igor Dodon, a venit cu un mesaj.
“Astăzi, în țara noastră, la fel ca și în alte foste republici sovietice, care au fost afectate de acel război îngrozitor, este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului.
Moldova a fost una dintre primele țări care a fost lovită de forțele militare ale Germaniei naziste. Deja la mijlocul lunii august 1941, întregul teritoriu al republicii noastre a fost cotropit, în țară s-a instaurat un regim foarte dur al ocupației, care a fost însoțit de deportarea și exterminarea populației evreiești, jefuirea întreprinderilor, teroare în raport cu locuitorii pașnici.
Cu prețul unor pierderi enorme, strămoșii noștri au reușit să elibereze Moldova, dar și toate teritoriile ocupate ale URSS și țările Europei, de agresorii naziști. Poporul sovietic, în componența căruia erau și moldoveni, a pierdut 27 de milioane de oameni, de aceea noi trebuie să ținem minte despre faptele eroice ale buneilor și străbuneilor noștri, datorită cărora noi trăim astăzi sub un cer senin.
Memorie veșnică eroilor!”, a scris Igor Dodon.