PSRM

01 mai 2020

Igor Dodon: Toți cei aproape 400 de veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei vor fi felicitați la domiciliu

Președintele Igor Dodon a declarat că, toți cei aproape 400 de veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei vor fi felicitați la domiciliu de autoritățile statului cu ocazia aniversării a 75-a de la Victoria asupra fascismului.

Șeful statului a spus, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că din cauza pandemiei în acest an, în data de 9 mai, nu vor putea fi organizate manifestări în masă.

”Ziua de 9 mai este o sărbătoare sfântă pentru noi, este Ziua Victoriei. Dar în acest an, din cauza pandemiei nu vom putea organiza o parte din manifestări”, a spus Dodon.

Președintele a îndemnat cetățenii să se alăture la acțiunea onlinie a ”Regimentului nemuritor”.

”Vă îndemn, în fiecare zi, până în data de 9 mai să plasăm fotografiile părinților, buneilor care au luptat în răszboi, cu un mic comentariu. Pesonal voi începe de luni acest flash-mob luni și vă îndemn să faceți același lucru”, a spus Dodon.

În data de 9 mai, președintele țării, împreună cu președintele Parlamentului și premierul vom depune flori la Complexul Memorial ”Eternitate”.

Toate evenimentele în masă dedicate Zilei Victoriei vor fi transferate pentru data de 24 august – Ziua eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă