PSRM

09 august 2021

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au avut o întrevedere cu Secretarul General al APCEMN

Șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, Igor Dodon, împreuna cu președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Asaf Haliyev, Secretar General al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră.

În cadrul întrevederii Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au salutat prezența înaltului oficial în Republica Moldova și au apreciat cooperarea fructuoasă și de durată între Parlamentul RM şi APCEMN. Adunarea Parlamentară a OCEMN va marca în anul 2023 30 de ani de la constituire, Moldova fiind una din țările fondatoare ale acesteia.

Igor Dodon a menționat necesitatea valorificării avantajelor geografice, istorice, sociale şi politice, în vederea dezvoltării şi diversificării relațiilor comercial-economice existente între statele-membre ale APCEMN.

De asemenea, a subliniat că în cadrul OCEMN Republica Moldova pledează pentru implementarea unor proiecte mai ambițioase, care ar consolida cooperarea economică în regiune şi ar stimula interacțiunea între comunităţile de afaceri și academice. Este vorba despre proiectele de infrastructură, de protecție a mediului, energie regenerabilă, IT, de stabilire a mijloacelor de facilitare a comerțului şi transportului de mărfuri ș.a.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă