PSRM

26 septembrie 2019

Igor Dodon de la tribuna ONU: Politica „ori-ori” față de Republica Moldova și-a demonstrat cu pregnanță caracterul eronat și deficient

Președintele Republicii Moldova pentru prima dată din 1991, de la proclamarea independenței Republicii Moldova, a susținut astăzi un discurs de la tribuna Organizației Națiunilor Unite de la New York.

În timpul discursului rostit în cadrul Adunării ONU, Igor Dodon a asigurat de susținerea plenară a tuturor inițiativelor și proiectelor lansate de ONU și a scos în evidență atît provocările stringente care stau în fața Republicii Moldova, cît și viziunea privind posibilele căi de soluționare.

Șeful statului a menționat că în cadrul Agendei de dezvoltare durabilă 2030, Republica Moldova s-a angajat să promoveze dezvoltarea durabilă bazată pe respectarea drepturilor omului. În special, în ultimul timp, Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în sporirea rolului femeii în procesul decizional.

Drept exemplu, Igor Dodon a remarcat că atît Parlamentul, Guvernul Republicii Moldova, cît și Autonomia Găgăuză sunt conduse de femei, acestea reprezentînd 65% din numărul membrilor Guvernului și 25% din membrii Parlamentului țării.

De asemenea, el a anunțat că anul 2019 a fost declarat Anul Familiei în Republica Moldova – pentru a focaliza atenția statului asupra necesității protejării și stimulării creării și păstrării familiilor.

Vorbind despre problemele Republicii Moldova, Igor Dodon a remarcat depopularea masivă a populației și problemele dezvoltării economice: numărul nou-născuților a scăzut de trei ori, populația rămasă în țară este în descreștere cu 30%, circa un milion de cetățeni, adică mai mult de jumătate din populația economic activă, muncesc peste hotare.

De asemenea, Igor Dodon a numit, originea acestor evoluții dezolante care este, firește, una complexă – de la guvernarea proastă și corupția endemică din ultimii ani pînă la rateuri în politicile economice sau interetnice.

De la tribuna Organizației Națiunilor Unite, el a relevat unul din factorii de importanță majoră – poziționarea, locul Republicii Moldova și altor state din regiune în puzzle-ul politicilor și intereselor strategice ale principalelor puteri mondiale.

El a remarcat faptul că, de la momentul înghețării conflictului militar pe Nistru, în anul 1992, confruntările între marii jucători geopolitici pentru o mai bună poziționare în regiune nu au încetat niciodată. „În toți acești ani nu a existat un consens între marile puteri privind Republica Moldova”, a afimat Igor Dodon.

El a explicat că țara noastră este un stat polietnic și, în virtutea evoluțiilor istorice din ultimele veacuri, preferințele geopolitice ale populației noastre sunt împărțite aproape egal între Est și Vest, între Federația Rusă și Occident.

“Din păcate, de-a lungul tuturor celor 28 de ani de independență a Republicii Moldova, preferințele geopolitice diametral opuse au stat la baza scindării și dezbinării puternice a societății moldovenești, fapt speculat cu multă abilitate de diferite forțe politice exclusiv în interese străine poporului nostru.

Iată de ce, în calitatea mea de Președinte al Republicii Moldova, fac uz de orice oportunitate pentru a solicita recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a țării mele. Statut consfințit și în Constituția țării. Noi nu vrem să mai fim tratați ca teritoriu neutru, aceasta este altceva decît un stat neutru”, a spus Igor Dodon.

Orice tentativă de a pune la îndoială acest statut compromit orice șansă de a avansa pe calea rezolvării diferendului transnistrean și, implicit, de a spori gradul de securitate în toată regiunea, a menționat președintele.

“Obiectivul și prioritatea noastră absolută de soluționare a problemei transnistrene este realizabil doar în condițiile păstrării statutului de neutralitate militară a Republicii Moldova”, a subliniat șeful statului.

El a salutat ultimele inițiative ale Federației Ruse de reluare a procesului de distrugere a munițiilor străine stocate în regiunea transnistreană a țării mele – idei lansate în cadrul recentei vizite în Moldova a ministrului rus al apărării Șoigu și în cadrul vizitei oficiale a ministrului moldav de externe Popescu la Moscova.

„Acest pas important, în premieră din 2003 încoace, poate deveni crucial în atingerea unui consens geopolitic pentru soluționarea politică a diferendului transnistrean și sporirea securității regionale”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a exprimat gratitudine tuturor participanților la Conferința Permanentă pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană, cunoscut ca „formatul de negocieri 5+2”.

„Reafirm încrederea noastră că acest format este cel mai recomandat pentru a se conveni asupra soluției acceptabile pentru toți în problema primordială a Moldovei.

Anume în această formulă urmează a fi dezbătut și agreat statutul special al regiunii transnistrene în cadrul unei Moldove suverane și teritorial integre, în cadrul frontierelor internațional recunoscute, cu garantarea deplină a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Totodată, formula politică a soluționării pașnice a problemei transnistrene trebuie elaborată și agreată de principalii actori politici pe intern, Președinție, Parlament, Guvern, și alte instituții ale statului Republica Moldova.

Ulterior, această formulă urmează a fi propusă spre discuții partenerilor externi și formatului ”5+2”. Mizăm, totodată, și pe identificarea posibilităților de acordare a suportului din partea partenerilor noștri externi pentru perioada post-soluționare a problemei transnistrene”, a conchis Igor Dodon.

Referindu-se la situația politică internă, Igor Dodon a anunțat că din 8 iunie 2019 Republica Moldova este guvernată de o coaliție parlamentară formată din partide politice care reprezintă marea majoritate a populației țării.

„Este un caz unic pentru Republica Moldova, cînd două forțe politice cu doctrine și preferințe geopolitice diametral opuse acționează în comun pentru a guverna și soluționa problemele stringente ale țării.

Important însă, și fără precedent pentru regiunea noastră, este că acest consens intern este întărit și prin poziția comună a principalilor parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova și a marilor puteri mondiale, inclusiv Federația Rusă, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană”, a spus Igor Dodon.

El a remarcat că „atare situație și conjunctură rarisimă de acord pe plan intern și extern ne alimentează speranțele în avansarea reală pe calea reformelor interne extrem de necesare”.

„Unul din elementele consolidatoare ale actualei coaliții de guvernare din Republica Moldova este conștientizarea importanței și disponibilitatea de a promova o politică externă echilibrată cu toți partenerii strategici ai țării”, a subliniat șeful statului.

De asemenea, el a remarcat că Republica Moldova este un stat multietnic în care conviețuiesc reprezentanți a circa 125 de etnii. O treime din populație se autodefinesc ca fiind vorbitori de limba rusă. Limba rusă, una dintre cele șase limbi oficiale ale Națiunilor Unite, are statut de limbă de comunicare interetnică în Moldova.

De aceea Președintele Republicii Moldova, consideră că “principala sarcină a majorității parlamentare recent formate și susținute de optzeci la sută din populația țării, precum și de partenerii noștri strategici din Vest și din Est, este crearea unui stat multietnic de drept, unitar, democratic și neutru în care fiecărui locuitor să i se garanteze o viață decentă și încrederea în ziua de mîine”.

“Vom fi prieteni și vom coopera cu toți partenerii noștri. Politica „ori-ori” care, în ultimii ani, a fost promovată de mai multe mari puteri față de Republica Moldova, și-a demonstrat cu pregnanță caracterul eronat și deficient.

Sunt un adept al conceptului creării unei Europe unite de la Lisabona la Vladivostok, în acest proces Moldovei, ca stat european, revenindu-i un rol deosebit”, a declarat Igor Dodon.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă