PSRM

22 aprilie 2021

Igor Dodon: PSRM demonstrează că lucrează pentru oameni!

Igor Dodon a salutat decizia deputaților socialiști de a înregistra în Parlament proiectul de lege privind majorarea salariilor cadrelor medicale cu 40 la sută, începând cu 1 iulie 2021. PSRM demonstrează că lucrează pentru oameni, spune Dodon.

„Odată cu adoptarea acestui proiect, va fi realizată deplin inițiativa lansată de mine anul trecut de dublare a salariilor angajaților din sistemul medical. Amintesc că în anul 2020, declarat prin decret prezidențial „An al Lucrătorului Medical”, am lansat inițiativa de sporire cu 100% a salariilor lucrătorilor medicali – în trei etape. Sunt ferm convins de faptul că majorările salariilor angajaților medical trebuie să continue și în anii următori. La fel cum trebuie crescute salariile și pentru angajații din alte domenii: educație și învățământ, cultură, instituții de drept etc”, a scris Dodon pe Facebook.

Dodon a amintit că PSRM a acționat mereu în interesul oamenilor și a promovat proiecte ca să îmbunătățească viața cetățenilor.

„Sper ca Parlamentul să adopte în a doua lectură un alt proiect al PSRM, prin care statul va achita factura la energia electrică pentru cele două luni ale perioadei de stare de urgență. Amintesc că media pentru o factură lunară este de 214 lei, astfel că persoanele cu venituri mici, care au și un consum mic de energie electrică, ar putea simți acest suport chiar pentru câteva luni înainte”, mai spune Dodon.

Precizăm că astăzi, Parlamentul a adoptat în lectură finală un alt proiect al socialiștilor. Astfel, participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl imobilizați la pat vor primi îndemnizații dublate.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă