PSRM

13 noiembrie 2016

Igor Dodon: Prima datorie a ambilor candidați la funcția de președinte – să asigure echilibrul în societate

Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al RM,  a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a mulțumit tuturor cetățenilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă și pentru susținerea acordată.

Potrivit lui Igor Dodon, prezența masivă la vot denotă faptul că cetățenii și-au dorit să-și aleagă președintele prin vot direct.

”Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru spiritul civic înalt pe care l-au manifestat. Cu toții ați fost bravo astăzi. În mod aparte, le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat votul, au avut încredere în mine, dar și partidelor de stînga care m-au susținut. În premieră, în ultimii șapte ani a fost consolidată stînga politică. Știu că mii și mii de oameni nu au reușit să-și exercite votul. Unii, mai vîrstnici, din cauza condițiilor meteo. Alții, din diasporă, din cauza că s-au epuizat buletinele de vot. În Europa, în Rusia, în zona transnistreană, mii de oameni au fost nevoiți să plece acasă fără să fi votat, din cauza că secțiile de votare au fost puține la număr și a fost deficit de buletine de vot”, a declarat Dodon.

În context, Igor Dodon a amintit faptul că socialiștii de nenumărate ori au atenționat CEC-ul să deschidă secții de votare suplimentare acolo unde diaspora este puternic reprezentată, cum ar fi în Federația Rusă, iar acest lucru nu a fost făcut.

”Acum, voi, cei de la CEC și din alte instituții abilitate, va trebui să răspundeți pentru asta. Și va trebui de luat măsuri reale ca așa ceva să nu se repete în viitor. Această campanie a fost grea, a tulburat mult prea tare societatea noastră și noi trebuie cît mai rapid să asigurăm liniștea și coeziunea socială. Acest lucru va fi o prioritate a noului președinte”, a menționat Dodon.

Candidatul socialist a punctat faptul că, practic, la această oră, președintele Republicii Moldova a fost ales. Rămîne ca CEC să numere voturile și să anunțe numele celui care va conduce țara în următorii patru ani.

”Pe la miezul nopții, cînd situația va fi clară pentru toată lumea, voi ieși cu o declarație în fața presei. Una vă pot spune de pe acum. Primul lucru pe care va trebui să-l facă partea adversă, partea perdantă, dacă e responsabilă politic, e să nu permită escaladarea situației și implicarea oamenilor în acțiuni periculoase.

Nu doar cel care devine președinte, ci și cel care a pretins să devină președinte trebuie să fie pînă la capăt responsabil față de cetățeni și față de securitatea lor. Cetățenii să decidă cine va fi președintele, iar noi să avem grijă de cetățeni și de echilibru în societate” a conchis Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă