PSRM

12 martie 2021

Fracțiunea PSRM s-a întrunit în ședință, pentru a stabili prioritățile pentru ședința de astăzi a Parlamentului

Cea mai mare fracțiune parlamentară, cea a socialiștilor, s-a întrunit, în această dimineață, într-o ședință. La întrunire a participat și liderul PSRM, Igor Dodon. Deputații au discutat criza politică din țară și soluțiile de depășire a acesteia, situația pandemică care este critică, precum și prioritățile pentru ședința de astăzi a Parlamentului.

“Am stabilit că primordiale sunt proiectele de lege cu privire la indexarea pensiilor propus de deputații PSRM și de procurare a vaccinurilor. Potrivit proiectului propus de socialiști, coeficientul de indexare a pensiilor, în aprilie, va constitui media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, iar în octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. În baza calculelor prezentate de PSRM, în acest an, la 01 aprilie, indexarea va fi de 3,89%, iar în octombrie – de 3,2%. În total, indexarea va constitui aproximativ 7% anual. De asemenea, socialiștii vor susține adoptarea legii cu privire la procurarea vaccinurilor. Amintesc, că în acest sens Guvernul a alocat bani din fondul de rezervă. Am fost unanimi în opinia că vom continua să întreprindem acțiuni concrete în vederea gestionării eficiente a situației din țară, spre binele cetățenilor noștri”, a anunțat Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă