13 martie 2020
Igor Dodon: Negocierile dintre PSRM și PDM au ajuns la etapa a doua
Negocierile dintre PSRM și PDM cu privire la crearea unei coaliții au ajuns la etapa a doua și aceasta include discuții cu privire la asumarea responsabilității în actul de guvernare.
Igor Dodon a declarat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că, la prima etapă, negociatorii au stabilit prioritățile politicii interne și externe. Potrivit președintelui, cele două părți au convenit asupra promovării unei politici externe echilibrate.
”Nu vom prieteni cu nimeni împotriva cuiva. Nu vom prieteni cu SUA și UE împotriva Rusiei sau invers. Este poziția mea principială și a PSRM”, a declarat Dodon.
Șeful statului susține că acum PSRM și PDM poartă discuții cu privire la repartizarea ministerelor în Guvern.
”Discutăm despre transferul unor ministere democraților, acesta este și rostul coalițiilor. Candidaturile la funcția de ministru vor fi analizate de comun acord și se va decide dacă ele sunt potrivite pentru echipa primului-ministru Chicu sau nu”, a notat președintele.
Igor Dodon a declarat că de data aceasta PSRM nu va accepta condițiile care au fost impuse, vara trecută, de Blocul ACUM.
”Le-a fost dată funcția de premier și tot Guvernul. Aceasta nu se va întîmpla. Premier va rămîne Ion Chicu, iar președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi”, a spus președintele.
Igor Dodon a reiterat că un guvern minoritar fără susținerea unei majorități parlamentare nu poate activa mult timp. în aceste condiții apar două soluții: majoritate parlamentară sau alegeri anticipate.
”Alegerile parlamentare anticipate, la fel, sunt o soluție, dar în această situație mai ales în condițiile crizei coronavirusului, vor fi 5-6 luni de instabilitate. Va fi un haos total. Alegerile anticipate generează instabilitate și cheltuieli suplimentare de 80 de milioane de lei”, a spus Dodon.
Președintele a menționat că PSRM este gata să se așeze din nou la masa de discuții cu Blocul ACUM, însă ultimii au declarat deja că pledează pentru anticipate.