22 iunie 2021
Igor Dodon: Scopul nostru comună este să păstrăm memoria eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei
Președintele PSRM Igor Dodon a participat la un eveniment online, desfășurat sub egida președintelui partidului „Справедливая Россия – Патриоты – За правду” Serghei Mironov, dedicat marcării a 80 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. La eveniment au mai participat reprezentanții partidelor politice de stânga din Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Rusia și Uzbekistan.
În cuvântul său de salut, Igor Dodon a remarcat faptul că țările noastre au o istorie comună, iar scopul nostru comun este să păstrăm memoria despre cei care și-au dat viața ca noi să trăim în pace, precum și să-i cinstim pe eroii Marelui Război pentru Apărarea Patriei care sunt în viață.
De asemenea, liderul PSRM a menționat mai multe fapte:
– primul avion inamic din anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei a fost doborât la 22 iunie la granița moldo-română. În total, în prima zi a războiului, aproximativ 20 de avioane germane au fost doborâte de-asupra Moldovei.
– doar la pichetul de grăniceri din apropierea satului Stoianovca, raionul Cantemir, luptele au durat 11 zile, unde au căzut 600 de soldați sovietici și 12 mii de soldați români.
– în anii de ocupație, autoritățile române au distrus 1 milion 200 mii de cărți din bibliotecile din Chișinău. La Tiraspol au fost arse 250 de mii de cărți, în județul Bălți – 15 vagoane de cărți.
– victime ale fasciștilor au devenit cel puțin 220 mii de evrei, dintre care aproape 90 mii au fost aduși din România. Astfel, în anii războiului, Moldova a pierdut un sfert din populație, inclusiv 90% din evrei și două treimi din romi. Circa 50 mii de locuitori ai Moldovei au fost duși cu forța în Germania.