PSRM

05 octombrie 2016

Igor Dodon: Moldova are viitor cu un preşedinte statalist care ştie trecutul şi respectă istoria ţării sale.

Igor Dodon, candidat pentru funcţia de preşedinte al R.Moldova, a susţinut o conferinţă de presă prin care a oferit detalii despre programul său electoral. Potrivit lui Dodon, o componenta de bază a acestuia este: statalitate, neutralitate şi identitate moldovenească. “Aceste lucruri ne fac mai puternici, iar datoria unui preşedinte este să fie garantul tuturor acestor elemente ale statului”, a menţionat Dodon.

Liderul socialist a declarat că printre primele acţiuni pe care le va întreprinde, după ce va ajunge în fotoliul de preşedinte, va fi emiterea unor decrete privind contracararea acţiunilor unioniste şi antistatale.

20161005-136“Campania agresivă de promovare a unirii cu România se desfăşoară în mod deschis în Parlament, Guvern şi alte instituţii publice. Voi veni cu iniţiativa de interzicere prin lege a unionismului sub toate formele sale. Este vorba de tot felul de unionism, şi pentru cei care vor să se unească în Est sau Vest.  Noi trebuie să păstrăm stratalitatea R.Moldova”, a nuanţat Dodon.

În context, candidatul socialist la funcţia de preşedinte, a evidenţiat faptul că va depune toate eforturile pentru consolidarea statalităţii şi identităţii naţionale. „Voi modifica componenţa Consiliului Suprem de Securitate. Voi aduce în CSS profesionişti şi statalişti convinşi. Voi iniţia elaborarea unei noi Strategii de Securitate Naţională, prin care la categoria pericole vor fi indicate unionismul şi activităţile criminale ale oligarhilor. Totodată Preşedintele ţării nu va numi pe nici o persoană în funcţie care deţine cetăţenia altor state”, a subliniat Igor Dodon.

Candidatul la funcţia de preşedinte a accentuat  faptul că va pleda pentru modificarea Codului Educaţiei. “Moldova ca stat are 657 de ani de la constituire. Avem o istorie frumoasă. Copiii noştri trebuie să studieze istoria ţării noastre. Voi insista ca în şcoli să fie predată  istoria Moldovei”, a spus candidatul socialist.

Referindu-se la provocările la nivel de stat,  Igor Dodon a  promis ca va obţine garanţii internaţionale pentru neutralitateа Moldovei, va insista pe adoptarea unei noi legi privind netralitatea, iar soldaţii NATO sau a altor state nu vor mărşălui pe străzile noastre.

Potrivit lui Dodon, Moldova poate rămâne pe harta Europei doar cu un preşedinte statalist, de stînga, care cunoaşte trecutul şi respectă istoria . „Ţara noastră are 657 de ani. Moldova are viitor numai ca stat moldovenesc, ca stat neutru. Aşa cum spunea Ştefan cel Mare că Moldova este a urmaşilor urmaşilor noştri, haideţi să păstrăm această ţară pentru viitorul copiilor noştri”, a conchis candidatul Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă