PSRM

16 iunie 2020

Igor Dodon despre înregistrarea audio: Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre

Astăzi în spațiul public a apărut o înregistrare în care se pretinde că ar fi vocea președintelui țării Igor Dodon și a primarului Capitalei Ion Ceban. Cei doi discută despre scrutinul din 2018, cînd Andrei Năstase a fost ales primar al municipiului Chișinău.

Într-o postare pe Facebook, președintele a spus că această înregistrare este un fals.

„Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre. Se pare că lumea a uitat cine a luat decizia suspendării lui Năstase și avea toate pîrghiile să facă asta, pe timpul regimului Plahotniuc. Vom sesiza Procuratura pentru a cere investigarea celor care fac și promovează astfel de falsuri. Ne așteptam să apară și alte falsuri pe măsură ce ne apropiem de campania electorală, de aceea urmează să întreprindem toate măsurile legale pentru ca cei care stau în spatele unor astfel de campanii să răspundă în fața legii pentru faptele lor, atît cei care le comandă, cît și cei care le execută”, a menționat Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă