PSRM

03 octombrie 2016

Igor Dodon: Decizia de astăzi este ilegală. Contestăm la Curtea Constituţională şi înaintăm o altă moţiune de cenzură.

Despre aceasta a anunţat Igor Dodon, preşedintele PSRM după ce şedinţa Parlamentului s-a încheiat din lipsă de cvorum.  Liderul socialiştilor a explicat motivele de ce decizia de respingere a moţiunii de cenzură împotriva guvernului Filip este ilegală şi a declarat că socialiştii o vor contesta la Curtea Constituţională şi vor înainta o nouă moţiune de cenzură.

20161003-054Potrivit lui Dodon, primul motiv ar fi faptul că potrivit art. 114 din Regulamentul Parlamentului, moţiunea de cenzură trebuie să fie avizată pozitiv sau negativ de Comisia parlamentară juridică, dar comisia juridică nu a organizat nicio şedinţă în acest sens.

Al doilea motiv ar fi faptul că potrivt art.102 din Regulamentul Parlamentului, şedinţele parlamentului se desfăşoară în zilele de joi şi vineri. “Tot în Regulament este scris că luni este zi de lucru în teritoriu, şi nu se poate ca printr-o şedinţă a Biroului Permanent, care nu se ştie cum a fost convocată, să schimbi legea. Mai mult ca atît, participarea deputaţilor la 20161003-076şedinţele parlamentului este obligatorie, excepţie fiind atunci cînd este expusă o poziţie politică a fracţiunilor. Pe acest subiect astăzi sau cel tîrziu mîine ne adresăm la Curtea Constituţională.”, a subliniat Dodon.

Referindu-se la creditele pe care Guvernul le acumulează, Igor Dodon a ţinut să accentuieze că acestea vor fi plătite tot din buzunarul cetăţenilor:

„Domnule prim-ministru pe cine minţiţi? Dar 7 miliarde care le luaţi la anu şi 3 miliarde anul acesta, ce-s, pomană din pod? Acestea-s credite care tot noi trebuie să le întoarcem cu procente! Adică voi legalizaţi posibilitatea  să luaţi mai multe credite pe care tot noi trebuie să le întoarcem.

20161003-078Înafară de 25 de miliarde cu procente pe care trebuie să le întoarcem în 25 de ani, o să mai întoarcem încă 10 miliarde în 2 ani. Majoritatea din ele sunt credite, ştiţi foarte bine ce faceţi.

Guvernul Filip, la gunoi! Guvernul nelegitim care noaptea a fost ales o să zboare din funcţie! E o chestiune de timp, iar miliardul nu va fi achitat de cetăţeni! În calitate de candidat la funcţia de preşedinte, vă promit, învingem în aceste alegeri şi miliardul îl vor returna bandiţii care l-au furat”.