PSRM

30 mai 2021

Igor Dodon: Credința ortodoxă este unul din pilonii statalității noastre

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, împreună cu soția Galina, au vizitat Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Boșcana, Criuleni, în care, recent, a fost reparat acoperișul.

De asemenea, familia Dodon a participat la slujba de sfințire a celor 6 clopote din Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, procurate cu prilejul marcării în anul curent a 160 de ani de la fondarea bisericii. Astfel, biserica dispune de 10 clopote care vor fi bătute de un sistem electronic.

„Am discutat cu parohii bisericilor și cu enoriașii despre problemele cu care se confruntă, menționând că ei pot miza pe sprijinul meu mereu.

Am reiterat că credința ortodoxă este unul din pilonii statalității noastre. Ea ne unește, ne susține și ne îndrumă.

Doar cu credinţă în suflet vom învinge toate greutățile” , a scris Igor Dodon pe Facebook.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă