30 octombrie 2020
Igor Dodon către alegători: Dumneavoastră alegeți fie pacea și stabilitatea, fie conflictele și incertitudinea
„A venit timpul ca Moldova să opteze pentru pace, stabilitate și dezvoltare. Destul cu certurile și conflictele de care am obosit cu toții. Să lăsăm în trecut divergențele, polemicile și dezbinările politice. Pentru ca țara să prospere, trebuie să construim! Eu îmi respect toți oponenții. În timpul campaniei electorale nu am manevrat cu insulte, minciuni și provocări. Consider că nu am dreptul la un asemenea comportament. Importante sunt problemele care își așteaptă soluția, dar nu ambițiile personale nesănătoase”, se menționează în mesajul candidatului.
Igor Dodon spune că în această campanie electorală a renunțat la polemici și confruntări și a ales să fie alături de cetățeni: “Am avut peste 240 de întrevederi în sute de orașe și sate. Am discutat cu 45 000 dintre Dumneavoastră, conaționalii și pământenii mei”.
Candidatul independent le-a mulțumit oamenilor pentru susținerea masivă.
“Toate cele planificate sunt realizabile, dar depind de opțiunea noastră: ori continuăm să creștem vlăstarii, care au devenit deja puternici, și obținem roadă, ori lăsăm pe alții să taie totul din rădăcină. Duminică vom decide soarta Republicii Moldova! Dumneavoastră alegeți fie pacea și stabilitatea, fie conflictele și incertitudinea. Veniți pe 1 noiembrie la secțiile de votare și faceți alegerea corectă! Fiți activi, nu vă neglijați dreptul la vot! Împreună vom reuși!”, a conchis Igor Dodon.