24 mai 2021
SONDAJ: Cei mai mulți moldoveni spun că Igor Dodon s-ar isprăvi cel mai bine în funcția de prim-ministru
Ex-președintele țării, Igor Dodon, s-ar isprăvi cel mai bine în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. De această părere sunt cei mai mulți moldoveni, care au participat la sondajul Vox Populi – mai 2021, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.
Potrivit cercetării, 36,2% dintre respondenți îl văd pe Igor Dodon în funcția de premier. Pe locul doi s-a clasat edilul Capitalei, Ion Ceban, cu 11,5%, iar pe locul trei este Ilan Șor – 9,9%. În top 5 personalități politice, care s-ar isprăvi cel mai bine în funcția de premier, se regăsește și fostul șef al cabinetului de miniștri Ion Chicu, dar și primarul de Bălți Renato Usatîi.
Sondajul a fost efectuat în perioada 14-22 mai, pe un eșantion de 1187 de persoane din 85 de localități. Marja de eroare este de +/- 3%. Studiul reprezintă o parte componentă a Proiectului internațional „Identitate și coeziune socială în Europa Centrală și de Est”, realizat în comun cu Filiala de Sud a Asociației Sociologice din Ucraina.