15 iulie 2021
Igor Dodon: Vom menține PAS-ul într-o formă bună. Nu îi vom lăsa să uite ce le-au promis cetățenilor
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a pregătit deja inițiative legislative nu numai conform programului său, ci și conform programului PAS. Despre acest lucru a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Главный вопрос” de la postul de televiziune „NTV Moldova”. Președintele PSRM a menționat că opoziția puternică reprezentată de comuniști și socialiști nu va permite partidului Acțiune și Solidaritate să uite ceea ce le-a promis oamenilor.
„Au majoritate parlamentară, să-și îndeplinească angajamentele- de la 1 octombrie, pensie minimă de 2000 de lei, impozit pe venit zero pentru reinvestirea profiturilor, începând cu 1 ianuarie, 10 mii de lei la nașterea copilului. Știu deja programul lor pe de rost. Și îi vom îndemna: „Proiectul vostru? Să-l supunem la vot”. Noi nu am avut o astfel de opoziție, dar ei vor avea. Îi vom menține într-o formă bună”, a spus Igor Dodon.