29 ianuarie 2017
Igor Dodon a remarcat lucrul efectuat de PSRM în vederea informării cetățenilor Moldovei
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a remarcat lucrul efectuat de Partidul Socialiștilor în vederea informării cetățenilor Moldovei
”Bravo! În acest week-end, Partidul Socialiştilor a organizat Ziua Naţională de Informare a cetățenilor. Activiştii partidului deja au organizat mii de întîlniri în toate localităţile ţării noastre. Ei au comunicat cu oamenii în srăzi, în curţile blocurilor, în pieţe, au răspuns la cele mai actuale întrebări care îi frămîntă pe oameni”, a scris Igor Dodon pe o rețea de socializare.
Răspunsurile la mai multe din aceste întrebări sînt în ultima ediţie a ziarului „Socialiștii”, ale cărui sute de mii de exemplare sunt distribuite în aceste zile de odihnă.
Președintele a menționat că PSRM discută și se întîlnește cu cetățenii zilnic, și nu doar înaintea alegerilor, fapt care îl face deosebit de celelalte formațiuni politice.
”Numiţi cel puțin o forţă politică din Moldova, care se află alături de oamenii de rînd zilnic, şi nu o dată la patru ani. Un partid care a stabilit o relaţie directă între cetăţeni şi reprezentanţii acestora în Parlament, Consiliul Municipal al capitalei, în cadrul autorităţilor locale.
Socialiştii cunosc nu din auzite grijile cotidiene ale cetăţenilor Moldovei, ştiu ce gîndesc şi la ce aspiră aceştia. Ei mereu stau de veghe intereselor poporului şi imediat reacţionează la nevoile oamenilor.
Poporul Moldovei înţelege și apreciază acest lucru şi este gata să voteze pentru Socialişti. Confirmare în acest sens sînt rezultatele alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Sînt convins că anume aşa va fi şi la alegerile parlamentare anticipate”, a conchis Igor Dodon .