Igor Dodon a participat la deschiderea Festivalului dansului popular moldovenesc din Dereneu

Astăzi, Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a participat la deschiderea celei de-a V-a ediții a Festivalului dansului popular moldovenesc, desfășurat în satul Dereneu, raionul Călărași.

Evenimentul, organizat de Primăria comunei Dereneu, condusă de primarul PSRM Vasile Revenco, a reunit circa 30 de colective din toată țara, cu peste 800 de participanți. Agenda a inclus parada portului popular, spectacole de dans și muzică tradițională, expoziții de meșteșuguri și activități pentru copii.

Igor Dodon a salutat organizarea unor asemenea evenimente care contribuie la consolidarea identității culturale a poporului nostru și la întărirea legăturilor dintre oameni. Liderul PSRM a subliniat că păstrarea și promovarea tradițiilor naționale reprezintă o prioritate pentru Partidul Socialiștilor și a dat asigurări că asemenea inițiative vor fi mereu susținute de formațiune.